Citatul zilei

CEASORNICUL

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi că un ceasornic, odată ce a fost întors, merge neîncetat și fie că noi dormim sau suntem treji, lucrăm ori nu facem nimic, el își urmează mersul său necontenit, până când arcul i se destinde de tot și se oprește mecanismul. Așa este și viața noastră: de la naștere și până la moarte ea întruna se scurge și se scurtează. Fie că ne odihnim sau trudim, veghem sau dormim, stăm de vorbă cu cineva ori stăm în tăcere, viața noastră își săvârșește cursul ei necontenit, îndreptându-se spre sfârșitul său, și astăzi este deja mai aproape de isprăvire decât ieri sau alaltăieri, iar în ceasul acesta - mai aproape decât cu o oră în urmă. în acest chip, fără să băgăm noi de seamă, viața noastră se scurtează! Așa trec ceasurile și clipele! Însă nu putem ști când se va opri mecanismul și când pendulul își va înceta bătăile sale. Pronia Domnului a ascuns de noi acestea ca să fim mereu pregătiți pentru săvârșire, orișicând ne-ar chema la El Stăpânul și Dumnezeul nostru. "Fericite sunt slugile acelea pe care stăpânul, venind, le va afla priveghind" (Luca 12, 37). Nefericiți sunt dar cei pe care-i va găsi cufundați în somnul păcatului! Această întâmplare și cugetarea asupra ei te învață, creștine: 1) că vremea vieții noastre se scurge fără încetare; 2) că ne este cu neputință să întoarcem timpul care a trecut; 3) că trecutul și viitorul nu ne aparțin, ci doar ceea ce avem acum este al nostru; 4) că nu ne este dat să ne cunoaștem sfârșitul; 5) că prin urmare, mereu, în orice ceas, trebuie să fim gata pentru a ieși din viața aceasta, dacă vrem să murim fericiți. 6) De aici înțelegem că unui creștin i se cuvine să se afle în necontenită pocăință și în nevoința cea întru credință și cucernicie. 7) și precum vrea să fie găsit la sfârșitul zilelor sale, așa trebuie să se străduiască a fi în orice vreme a vieții lui, întrucât nu știe dimineața de va ajunge să mai prindă o seară, iar seara nu cunoaște de va mai apuca să vadă zorii unei alte zile. Căci vedem uneori că, aceia care de dimineață umblau sănătoși, seara zac fără suflare pe patul morții, ori cei ce-au adormit la sfârșitul zilei nu se mai trezesc dimineața, căci rămîn să doarmă până ce va suna trâmbița Arhanghelului. Ori, cele ce s-au petrecut cu alții se pot săvârși și cu tine și cu mine, de vreme ce noi toți nu suntem feriți de nicio întâmplare cu putință.

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

ISPRAVA TRUPULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Nefireasca dominație a cărnii asupra spiritului se explică printre altele și prin aceea că spiritul pare a fi "îngropat" în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidență îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh și-n adevăr. ântr-adevăr, trăim adesea ca și cum n-ar exista în noi spirit, suprema treaptă a desfrânării vădindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul și când omul rămâne doar trup și nimic altceva. "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia pentru că sunt numai trup" (Facerea 6, 3). Priviți cu atenție în ce chip âl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veți constata că trupul încearcă să o ia înaintea spiritului. La sfinți se vede că spiritul precumpănește asupra trupului, fiindcă aceștia trăiesc cu spiritul, nu văd în lume nimic altceva decât spirit, înțelepciunea, atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu vădindu-se în toate. în orice fenomen, în orice lucru văd pecetea spiritului. La oameni există o preponderență considerabilă a trupului asupra spirtului și ea apare în faptul că ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simțuri, nu văd - cum se spune - mai departe de lungul nasului; omul simțurilor, omul trupesc, vede lumea aproape ca și ființele necuvântătoare, iraționale; îl lasă rece înțelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunătatea Creatorului. Citește Cartea Sfântă și vede în ea numai buchea. Când se roagă, mintea îi zburdă, trecând mecanic peste cuvintele rugăciunii, nu le pătrunde sensul, ignoră arta rugăciunii în duh și adevăr. Trupul predomină și sistemul de învățământ (Nicăieri nu se învață în școală ceea ce reprezintă lucrul de căpetenie al practicii creștine: cum să ne rugăm; se învață oare undeva cum să-L vedem pe Dumnezeu?) Trupul va continua să domine lumea până la sfârșitul veacului, astfel încât "Domnul când va veni - să judece lumea - va găsi oare credință pe pământ?" (Luca 18, 8), ca și la oamenii lumii celei dintâi (necredința este isprava trupului).

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 38-39.

STROPUL DE APĂ VIE

Sfantul Ioan din Kronstadt

Când te rogi, socotește că toată făptura nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. Iar pe Acela Vezi-L prezent pretutindeni, în tot ce există, asemenea unui strop de apă vie, dând viață și mișcare la toate.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 74.

ÎMBRĂCĂMINTEA

Sfantul Ioan din Kronstadt

Așa cum unui prunc nu-i pasă cum este îmbrăcat, întocmai și creștinul - prunc întru Hristos - trebuie să nu ia în seamă diversitatea, bogăția și eleganța îmbrăcăminții pământești, considerând drept cea mai aleasă și mai nepieritoare îmbrăcăminte îmbrăcarea sa întru Hristos, fiindcă patima pentru haine frumoase și scumpe este proprie oamenilor veacului acestuia sau păgânilor, precum cuvântează Domnul: "După toate acestea - adică după mâncare și haine alese - se străduiesc neamurile" (Matei 6, 32), fiindcă îmbrăcămintea este unul dintre idolii veacului acestuia. O, cât de superficiali suntem cei chemați să "comunicăm" cu Dumnezeu, cărora ne este făgăduită moștenirea bunătăților nestricăcioase și netrecătoare! Cât de confuze sunt noțiunile noastre despre lucrurile stricăcioase și despre cele nestricăcioase! Cât de nechibzuiți suntem dând preț unor lucruri de nimic și neprețuind cum se cuvine lucrurile nestricăcioase - sufletul nostru nemuritor, pacea, lumina, îndrăznirea în fața lui Dumnezeu, lucrurile sfinte, ascultarea, răbdarea, în general toate însușirile unui creștin adevărat. "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat" (Galateni 3, 27). Trebuie să prețuim bunurile spirituale obținute prin luptă, iar pe cele materiale, pieritoare, fără folos să le disprețuim.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 145.

PÂNZA DE PĂIANJEN

Sfantul Simeon din Dajbabe

în fața unui stup, păianjenul își întinde adesea pânza, în vreme ce în fața faptelor bune, satana întotdeauna pune ispite.

Sursa: 

Sfântul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Mărcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, ca

ASFIXIEREA SUFLETULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Postul îi este necesar creștinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omenească a fost înduhovnicită, îndumnezeită și noi tindem acum spre Împărăția de Sus, care "nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt" (Romani 14, 17). "Bucatele sunt pentru pântece și pântecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte" (1 Corinteni 6, 13). A mânca și a bea înseamnă a face o patimă pentru plăceri trupești și aceasta este o caracteristică a păgânilor, care, necunoscând desfătări spirituale, cerești, își irosesc viața în plăcerile pântecelui, mâncând și bând în exces. De aceea Domnul osândește, nu o dată, în Evanghelie această păgubitoare patimă. Este oare rațional ca omul să trăiască mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă, sau la un coș în continuă fumegare, cu care i-am putea compara, pe bună dreptate, pe cei ce fumează continuu? Ce plăcere poate fi aceea să trăiești mereu în aburi de mâncare și în fum de tutun? Cu ce ar putea semăna casele noastre? De ce să viciem aerul cu miasme, pe care să le și respirăm și, mai presus de aceasta, de ce să ne întunecăm și să ne asfixiem sufletul, să ucidem în el cele din urmă potențe?

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 287-288.

DIMINEAȚA CEA MARE

Sfantul Teofan Zavoratul

Harul Tău, Doamne, să ne însoțească și să ne călăuzească la dimineața cea mare. Dreapta îndurărilor Tale să ne miluiască pe noi cu blagoslovenii, și să trecem cu ea marea cea de foc. Cerul și pământul și toate ce sunt într-însele să Te preaslăvească împreună cu noi pentru întoarcerea noastră. Slavă Ție, Părintelui Închinat, și Unuia-Născut Fiului Tău, și Duhului Celui Sfânt!  

Sursa: 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia

NISIPUL AURIFER

Sfantul Ioan din Kronstadt

Când fratele tău va greși în vreun fel față de tine, de pildă te va vorbi de rău, te va bârfi față de cineva, relatându-i aceluia spusele tale într-o formă denaturată, nu te supăra pe el, nu-l urî. Caută să vezi în el părțile bune, atâtea câte vor fi existând. Ca în fiecare om, ține seama de ele cu dragoste, neluând în seamă răul ce ți l-a făcut bârfindu-te, ca pe o murdărie care nu merită atenție, ca orice plăsmuire diavolească. Așa cum căutătorii de aur nu iau în seamă mulțimea nisipului și a impurităților în nisipul aurifer, oprindu-se numai asupra firișoarelor de aur, deși acestea sunt foarte puține, le păzesc cu grijă, le spală, extrăgându-le din masa nisipului netrebnic, întocmai face și Domnul cu noi, culegându-ne și curățându-ne cu îndelungă răbdare.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 467.

LUCRURI SPARTE

Sfantul Ioan din Kronstadt

Cel care se obișnuiește să se întărâte și să se mânie pentru felurite lucruri care nu-l mulțumesc (cad, se sparg), care nu se potrivesc și așa mai departe, acela se obișnuiește să se mânie și pe oamenii care din oarecare pricină nu îi fac pe plac, care i se împotrivesc cu voie sau fără voie. Trebuie să răbdăm toate cu seninătate, iar la cel mai mic început de mâniere să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu și să cerem ajutorul Lui pentru noi, cei neputincioși.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Spicul viu – gânduri despre calea mântuitoare, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas,

ADĂPOSTUL

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi un om pribeag care, neavând casa lui, s-a adăpostit pentru o vreme într-o casă străină. Să-ți amintească întâmplarea aceasta că noi suntem călători și venetici în lume: "căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie", după cum grăiește Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem că mai devreme sau mai târziu va trebui să punem capăt pribegiei și să ne întoarcem în Patria noastră. Iată de ce ni se cuvine să ne aflăm în această lume asemeni unor călători și pribegi și să ținem minte cuvântul Apostolului: "Noi n-am adus nimic în lume, după cum e vădit că nici nu putem să ducem ceva; dar dacă avem hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați" (1 Timotei 6, 7-8).

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Comentarii recente