Citatul zilei

CARTEA

Gândurile scriitorilor, ca toate gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cărților bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul celui ce le-a creat și de aceea aceste gânduri se citesc cu sfială și nu în fugă, ca o reclamă ieftină și banală. în vechime, orice carte era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea și era citită și ascultată cu un fior de sfințenie. O carte este o ființă vie. Când pun mâna pe Sfânta Scriptură, e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu Proorocii, cu Apostolii...

Sursa: 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui - un ghid al frumuseții lăuntrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 16.

CUFUNDĂ

Rămâi, cufundă-te în clipă, ține-o cu hotărâre și trăiește în ea ca în veșnicie.

Sursa: 

Compozitorul Arvo Pärt, Cântul inimii – puterea cuvântului și a muzicii (AP), traducere de Laura Mărcean & Olga Bers

METALE PREȚIOASE

Sfantul Ioan din Kronstadt

Fără a fi puse la încercare, fierul ordinar ar putea trece drept oțel, alama sau tinicheaua, sau vreun aliaj de argint drept argint curat, bronzul drept aur, aurul impur drept aur curat, o sticlă ordinară drept diamant. Numai puse la încercare, aceste materiale își descoperă adevărata lor valoare. Așa se întâmplă și cu oamenii. în aparență, mulți se arată blânzi, smeriți, milostivi, buni, simpli, chibzuiți, credincioși etc. Dacă sunt puși la încercare, se descoperă nu arareori că sunt răi, mândri, împietriți la inimă, necinstiți, zgârciți, lacomi, invidioși, ranchiunoși, leneși etc. Oamenii sunt puși la încercare prin lipsuri, pierderi materiale, necazuri, boli, umilințe. Cei ce trec cu bine printr-o încercare sunt vrednici de âmpărăția lui Dumnezeu, cei care nu-i fac față nu sunt vrednici de ea, fiindcă mai țin în ei o mare doză de rău.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 281.

WEEKEND

Sfantul Ioan din Kronstadt

Prezentul nu este decât umbra viitorului. Lumina este umbra viitoarei negrăitei lumini; dulcețile pământului - umbra palidă a celor din veacul viitor, de o dulceață fără de sfârșit. Focul - umbra părelnică a focului gheenei, cel ce îi va pârjoli pe păcătoși în vecii vecilor; bucuriile curate de pe pământ, umbre ale nespuselor bucurii viitoare; preafrumoasele palate împărătești, umbre derizorii ale prealuminoaselor locașuri ale raiului, pregătite celor ce âl iubesc pe Dumnezeu și âi îndeplinesc poruncile; făloasele straie ale fiilor și fiicelor oamenilor nu îngăduie asemănare cu veșmântul de slavă în care se vor îmbrăca cei aleși, fiindcă îmbrăca-se-vor în Hristos și "vor străluci ca soarele în âmpărăția Tatălui lor" (Matei 13, 43), după cum a făgăduit cu tărie Mântuitorul.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 144-145.

COMPOZITORI

Adevărata întoarcere a compozitorilor apuseni spre sfera credinței s-a petrecut doar la sfârșitul secolului XX, când, în locul zgomotului disonant, fără formă, al muzicii aleatorii și al tăcerii lipsite de conținut, a apărut o nou-gândită armonie pentru tăcerea spirituală absolută a minimalismului muzical. Ceea ce se aștepta cel mai puțin în artă era o renaștere religioasă, dar tocmai aceasta a surprins și a împlinit speranțele compozitorilor și ale publicului. După inovațiile posibile și imposibile ale avangardei, caracterizate prin efecte exterioare abundente înlăuntrul unei pustietăți lăuntrice izbitoare, publicul tânjea după o muzică în care să se îmbine simplitatea și profunzimea - o muzică simplă în limbaj și în stil, dar adâncă în conținut; care să-i miște pe oameni nu atât prin teme stridente și originalitate stearpă, nici chiar una care să atingă neapărat sufletul, ci una care să poată să-l ducă pe om dincolo de hotarele existenței pământești, în legătură cu lumea de Sus. Nu este întâmplător faptul că la sfârșitul secolului XX Apusul a experiat o creștere a interesului pentru muzica bisericească, mai ales pentru cântarea gregoriană. CD-ul Canto Gregoriano, înregistrat în 1993 de monahii spanioli de la Abația Santo Domingo de Silos a devenit un bestseller internațional: la începutul secolului XXI se vânduseră mai mult de șapte milioane de exemplare. Producătorii nu-și puteau da seama ce îi atrăgea pe oameni să cumpere acest disc și cum tonul monofonic, unison, al cântării simple monastice depășea în popularitate hiturile starurilor mondiale.

Sursa: 

Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cântul inimii – puterea cuvântului și a muzicii (MIA), traducere de Laura Mărcean & Olg

DISTANȚA INEXISTENTĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt

După cum într-o convorbire aerul se află pretutindeni și umple totul, devine un fel de mijlocitor între cuvintele noastre și cele ale persoanei cu care vorbim și cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea aerului, iar neexistând aerul, n-am putea vorbi și nici auzi, întocmai și în cele duhovnicești. Duhul Sfânt, care pretutindenea este și pe toate le împlinește, ne mijlocește comunicarea cu ființele fără de trup. Nu înțelegem bine cum anume suntem auziți de alții, de persoane aflate uneori la mare distanță, prin intermediul aerului, știm doar că suntem auziți; de asemenea nu înțelegem cum aud, prin Duhul Sfânt, îngerii și sfinții suspinele inimilor noastre, dar știm că le aud. Așa cum din răspunsurile celor cărora ne adresăm deducem că am fost auziți, și în cel de-al doilea caz deducem aceasta tot din răspunsuri. în primul caz vedem cu ochii noștri trupești fața celui cu care vorbim, în al doilea, chipul celui cu care vorbim se înfățișează ochilor inimii, o față nevăzută sau un duh nevăzut. Pentru ființele corporale distanța contează. Pentru omul sfânt ea este inexistentă.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 442.

CALEA CURĂȚATĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt

Folosindu-te de obișnuitele cunoștințe omenești îți poți însuși perfect o anumită disciplină și, de cele mai multe ori, ceea ce ai învățat la școală nu ți se va șterge din minte toată viața. în privința credinței nu este așa. Adică ai aflat o dată, ai prins niște lucruri, le-ai "pipăit" și gata, te gândești: "obiectul credinței mi-a rămas în suflet, limpede, l-am înțeles, îl voi iubi toată viața". Nu este așa. El, acest "obiect" ți se va părea de o mie de ori obscur și îndepărtat, ba chiar vei avea impresia uneori că ți-a "scăpat" cu totul și că, după ce ți s-a părut că-l iubești, că trăiai și respirai prin el, ți-a devenit deodată cu totul indiferent. Ca să nu ți se întâmple așa, trebuie să cureți mereu calea ce duce spre credință și să o faci cu lacrimi și cu suspine, ca să o poți vedea, însuși, cuprinde cu inima și cu sufletul. Nepăsarea față de credință este urmarea păcatului.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 435-436.

APA MOARTĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt

Astăzi, învățații au înălțat și înalță un idol uriaș, dând tuturor poruncă să i se închine, întocmai cum i se închină ei: scrisul care tăgăduiește existența lui Dumnezeu. Un duh necurat care ne ațâță și ne pune în mișcare trufașa, necredincioasa noastră rațiune pornită împotriva lui Dumnezeu. Diavolul e șiret, vai, cât de șiret este! El a descoperit, pasămite, în credința creștină o idolatrie subtilă, în raport cu tendințele și cu spiritul veacului acesta și cu gradul său de dezvoltare intelectuală. Pe cât este de șiret, pe atât este de nemernic! Cum își mai face mendrele în sărmana omenire, care și-a îndepărtat inima de Hristos! Cu câtă înverșunare îi trage pe oameni spre iad, făcând-o chiar cu funiile pe care și le-au împletit și nu încetează să și le împletească oamenii înșiși! Ne duce la pierzare prin propria noastră minte, cea care ar fi trebuit să ne ducă spre Dumnezeul cel viu și nemuritor! Cu propria noastră găleată scoatem apă moartă din fântâna deșartei, oarbei înțelepciuni a lumii acesteia, dându-ne să bem nouă și altora și noi o bem, fără să ne treacă prin gând că bem apă moartă.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 498-499.

FII DIRECT CU DUMNEZEU

Cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur și simplu, varsă-ți inima ta în fața Lui.

Sursa: 

Părintele Sofronie Saharov 1896 - 1993

ÎNDEMNUL PRIMĂVERII

Sfantul Inochentie al Odessei

Văzând frumusețea naturii în timpul primăverii, văzând bucuria și mulțumirea tuturor făpturilor și auzind corul cel minunat al înaripatelor care fac să tremure văzduhul și să răsune dumbrăvile și câmpiile de cântare, cine nu va fi gata să repete din tot sufletul și din toată inima ceea ce a grăit Făcătorul, îndată după ce a zidit lumea: "iată toate sunt bune foarte!" (Facere 1, 31). Fiecare din noi - și poate nu o singură dată - și-a arătat dorința ca primăvara să fie cât mai lungă. Dar cu toate acestea ea este foarte scurtă, mai scurtă decât toate anotimpurile anului, ca și cum ar vrea să ne arate prin aceasta că și petrecerea noastră în Rai, la început, a fost pentru puțină vreme. Pentru ce atotputernicia dumnezeiască ne înfățișează în fiecare an, în timpul primăverii, o astfel de icoană a facerii lumii și a stării noastre celei dintâi? Au nu pentru ca văzând lucrările atotputerniciei lui Dumnezeu să ne învățăm a fi plini de recunoștință către Acela "Care atunci când trimite duhul Său toate se întăresc și se umplu de bunătăți, iar când âși întoarce fața Sa, toate se veștejesc și sunt gata a se preface în țărână"? (v. Psalm 103, 28-31) Schimbându-se în vremea primăverii întreaga înfățișare a pământului, putem spune că toată lumea ce ne înconjoară îmbrăcându-se în câteva zile cu frumusețe și podoabă, înțelepciunea dumnezeiască pare a ne zice fiecăruia dintre noi: Uitați-vă ce pot Eu să fac pentru voi, dacă veți fi vrednici de aceasta! Luați aminte de ce v-ați lipsit voi prin păcat și ce puteți dobândi dacă veți căuta să vă lepădați de el și de stăpânirea lui cea pierzătoare!

Sursa: 

Sfântul Inochentie al Odessei, ânțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu,

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Comentarii recente