Citatul zilei

GÂNDURILE ȘI HARUL DUMNEZEIESC

Sfantul Nicodim Aghioritul

Gândurile "bune", mișcate de mândrie, sunt prinse de diavol. Asupra gândurilor bune pornite din smerenie și din iubire diavolul n-are nici o îndreptățire. Nimeni să nu se încreadă în gândul lui, pentru că dacă este om duhovnicesc se va rătăci, iar dacă este lumesc își va pierde mințile. Să nu te încrezi în cugetul tău, nici dacă îți spune că ești un nimic, nici dacă-ți spune că ești sfânt. Omul, când acceptă ceea ce i se întâmplă cu gândul de-a dreapta, primește ajutor. în timp ce atunci când lucrează cel de-a stânga, se chinuiește, se topește, se pierde. Gândurile bune = deșertare = har dumnezeiesc. Doar când omul pune gândul cel bun, îndreptățește harul dumnezeiesc să vină.

Sursa: 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Părintele Victor Manolache, Ed. Egumenița, Galați, 2009, p. 128-132

SĂMÂNȚA DE MUȘTAR

Sfantul Nicolae Velimirovici

Sămânța de muștar este simbolul âmpărăției Cerurilor, în înțelesul creșterii ei de la ceva foarte mic către ceva uriaș. Mântuitorul, vorbind poporului în pilde despre âmpărăția lui Dumnezeu, spune că "asemenea este grăuntelui de muștar pe care, luându-l un om l-a aruncat în grădina sa, și a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui" (Luca 13, 19). Aceasta înseamnă că âmpărăția Cerurilor în sufletul omenesc va deveni mai mare decât orice altceva care crește în suflet. Ramurile sale vor atinge Cerul și ângerii lui Dumnezeu vor veni pe aceste ramuri.

Sursa: 

Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri și semne, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sophia, București, 2009, p. 43.

OGLINDA

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi că oglinda răsfrânge în sine acel chip către care este îndreptată. De se întoarce spre cer, fața cerului se arată în ea; de se îndreaptă spre pământ, oglindește în sine înfățișarea pământului. Așa este și sufletul omului: cele către care se întoarce cu dragostea sa și de care se alipește se fac văzute în el. Dacă se întoarce spre Dumnezeu, Chipul Domnului se arată în el prin puterea Sfântului Duh; dacă se apleacă spre lucrurile lumești și pământești, atunci făptura lumii se izvodește în el. și după cum e chipul pe care-l poartă în sine, asemenea este și înțelepciunea pe care o are. Dacă poartă Chipul lui Dumnezeu, pe Domnul âl iubește și pe omul făcut după asemănarea Lui și cugetă la cele cerești și înalte, nu la cele pământești. Iar dacă poartă chip lumesc și dobitocesc, la cele pământești se gândește, înfăptuind și urmând cele care sunt pe plac simțurilor lui, ceea ce stă în firea dobitoacelor necuvântătoare. Cugetarea aceasta te îndeamnă ca prin pocăință și prin credința cea întru Iisus Hristos "să te dezbraci de omul cel vechi" și de chipul său dobitocesc și să cauți Chipul lui Dumnezeu și să te îmbraci în acesta, care este podoaba sufletului cea mai aleasă și mai minunată dintre toate. Cele ce se arată acum în sufletul tău vor ieși la iveală și în ziua Judecății și astfel, văzând în tine Chipul Său, Domnul te va cunoaște ca fiind al Lui. Iar de ceilalți, care nu au acea bineplăcută arătare, ci poartă în sine înfățișarea dobitocească și urâciunea păcătoșeniei, ca de o dihanie înfricoșătoare Se va lepăda și le va grăi: "Nu vă știu", chiar dacă aceia âi vor spune: "Doamne, Doamne!" (Luca 13, 25-27).

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

OGLINDA BUNĂTĂȚII

Sfantul Ioan din Kronstadt

Lumea întreagă - cerul și pământul, cu tot ce se află în ele, marea, cu toate ale sale - este o revărsare a nesfârșitei bunătăți a lui Dumnezeu, a înțelepciunii și puterii Sale nemărginite, a bunătății pe care o arată făpturilor Sale, create pentru bucurie și fericire și, în primul rând, a bunătății Sale față de neamul omenesc. Lumea este o oglindă a bunătății, inteligenței, înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu. De aceea, să nu ne legăm de lume, ci de Dumnezeu. "Că pe care am eu în cer afară de Tine? și afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea și trupul meu, Dumnezeul inimii mele și partea mea, Dumnezeule în veac" (Psalmul 72, 24-25).

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 286-287.

MECANISMUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

Un om supărăcios și fără minte, dorind să facă să funcționeze un obiect sau un aparat oarecare și nefiind în stare să-l folosească din nepricepere, văzându-se deci în imposibilitatea de a-l utiliza, așa cum ar fi dorit, de cele mai multe ori se înfurie, își iese din fire, aruncă acel obiect sau îl distruge, ca și când ar fi o ființă vie și s-ar opune intențiilor sale. Se întâmplă ca ceva să nu meargă, sau să se înțepenească, sau să se rupă, sau să funcționeze altfel decât se aștepta, sau să nu i se potrivească locul, și omului i se pare că totul se ridică împotriva lui și este gata mai-mai să înceapă să plângă de ciudă. Dar dacă în locul nepriceputului vine un meșter, totul intră în normal. De ce? Fiindcă meșterul se apucă de treabă cu cap, rațional, cu pricepere și cu suflet. Către ce mă îndreaptă aceste reflecții, care privesc lucruri atât de obișnuite, modul nostru de a ne purta cu obiectele? Către constatarea că pretutindeni mintea, sau mai exact spus, spiritul rațional al omului, domnește asupra materiei. Nimic nu se poate face de la sine, fără contribuția minții, nici măcar o singură mișcare mecanică corectă. Nici un obiect nu se poate adapta de la sine scopului pentru care a fost creat, deoarece scopul respectiv nu poate fi atins decât urmând anumite reguli, sau prin modalități determinate, cunoscute, iar acestea sunt produsul minții, al inteligenței. Iată câteva exemple din univers. De unde provine acea ordine extraordinară care domină materia neînsuflețită și lumea animalelor necuvântătoare? De unde vine acea frumusețe fără seamăn, acea minunată transformare a materiei amorfe, lipsite de viață, în ceva plin de armonie și de viață? De unde vine acea adaptare perfectă a unor elemente lipsite de viață la mii și mii de scopuri, dintre cele mai diverse, într-un mod atât de rațional și de simplu, știut fiind că prin ele însele acele elemente n-ar putea să-și "propună" un scop și nici să-l atingă? Cine este nevăzutul stăpîn al tuturor acestor forme ale materiei? Ce Minte își vădește preaminunata-I înțelepciune în materia neînsuflețită și în mulțimea viețuitoarelor necuvântătoare? Cine este Artistul și Sculptorul perpetuu, Cel ce își realizează opera în mod nevăzut înaintea ochilor noștri? Tu ești Unul, Doamne, Făcătorul a toate! Ochii inimii mele Te văd în fiecare linie a spațiului. Tu le-ai făcut și le faci pe toate, împreună cu Fiul Tău și cu Duhul Tău cel Sfânt. Inima mea Te sărută, oriunde Te-ai afla, și mă închin Ție, Te laud, și Te cânt.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 128-129.

ARIPILE PĂSĂRII

Sfantul Nicodim Aghioritul

Păsările au aripi ca să evite cursele, iar noi oamenii cugetul, ca să evităm păcatele și să urcăm la tronul lui Dumnezeu. Să alungați cugetele rele pe care le aduce diavolul! Să nu le dați importanță, ci să le aruncați în spate.

Sursa: 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Părintele Victor Manolache, Ed. Egumenița, Galați, 2009, p. 133.

UȘA MILOSTIVIRII

Sfantul Teofan Zavoratul

Tu, Preabunule, îmi aduci aminte de moarte și de muncile cele veșnice și mă tragi la viață, ca să mă mântuiești - iar eu întotdeauna mă abat de la aceste gânduri mântuitoare și le gonesc, fiind prins cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept aceea, nu am nici o îndreptățire în fața Ta. în ușa milostivirii Tale bat, Doamne: fă-o să se deschidă. Nu încetez a Te ruga ca să primesc ceea ce am cerut, și neabătut cer să fiu miluit. Fii îndelung-răbdător cu mine, stricatul; izbăvește-mă de păcatele ce mă stăpânesc, ca, făcându-mă sănătos, să mă scol de pe patul păcatului făcător de stricăciune.

Sursa: 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia

FURNICA

Sfantul Ierarh Vasile cel Mare

Luând, omule, pildă de la furnică nu te vei osteni pentru tine și nu-ți vei depozita, oare, în viața de aici odihnele veacului ce va să fie? Că furnica își adună vara hrana pentru iarnă; nu-și amână din lene timpul, pentru că n-au venit încă greutățile iernii; dimpotrivă, muncește cu foarte mare sârguință până ce își adună în cămările ei hrană îndestulătoare. și nu face asta cu trândăvie, ci, cu gând înțelept, meșteșugește ca să se păstreze hrana cât mai multă vreme; taie cu cleștii săi partea din mijloc a boabelor, ca nu cumva să încolțească și să nu fie bune de mâncare; când simte că sunt umede, le usucă; dar nu le întinde în orice vreme, ci când presimte că văzduhul are să fie mai mult timp frumos. Fii liniștit, n-ai să vezi ploaie căzând din nori câtă vreme furnicile au grâul întins afară! Ce cuvânt va fi îndestulător, ce auz va putea cuprinde, ce timp ne va ajunge să spunem și să istorisim toate minunile Marelui Meșter? Să spunem și noi cu profetul: "Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru înțelepciune le-ai făcut!" (Psalm 103, 25) Așadar nu ne putem apăra îndestulător că n-am fost învățați din cărți cele ce ne sunt spre folos, când legea cea nescrisă a naturii ne învață să alegem cele ce ne folosesc. știi ce bine să faci aproapelui? Acela pe care vrei să ți-l facă altul ție! știi ce este răul? Ceea ce nu vrei să suferi de la altul! Nici arta care se ocupă cu strângerea plantelor pentru studii, nici știința despre plante n-au învățat pe cele necuvântătoare la ce folosesc plantele; și totuși fiecare viețuitoare are în chip firesc priceperea de a-și procura ce este spre folosul și mântuirea ei; are în ea ceva tainic care îi spune ce se potrivește cu firea ei.

Sursa: 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986, p. 173-174.

PARFUM ADEVĂRAT

Sfantul Ioan din Kronstadt

Constatăm cu mirare că, oricât de mult ne-ar preocupa sănătatea și oricât de mare ar fi grija de a ne-o păstra, oricât de sățioase și de gustoase mâncărurile pe care le mâncăm și băuturile pe care le bem și oricât de mult ne-am plimba în aer liber, până la urmă pe toți ne lovesc bolile și stricăciunea trupească, pe când sfinții, care n-au pus preț pe trup, mortificându-și-l continuu prin înfrânare și post, culcându-se mereu pe pământul gol, și-au făcut nemuritor și sufletul, și trupul. Trupurile noastre ghiftuite, îndopate cu toate bunătățile, exală miasme neplăcute după moarte și uneori chiar în timpul vieții; cele ale sfinților înfloresc și răspândesc bună mireasmă atât în timpul vieții, cât și după moarte. Ce fapt uluitor! Vrând să ne "construim" trupul, ni-l distrugem; ei distrugându-l și-l "construiau"; parfumându-ne trupul, nu reușim să-l ferim de putreziciune; sfinții însă, cărora nu le stătea în gând să-și parfumeze trupul, ci să le fie sufletul bine-mirositor în fața lui Dumnezeu, s-au învrednicit și de buna mireasmă a trupului. Fraților! Trebuie să înțelegeți ce este cel mai important lucru în viață, care este scopul vieții: să omorâm trupul, cel apăsat de atâtea patimi, poftele trupești, prin înfrânare, muncă, rugăciune, să nu-i ațâțăm patimile prin lăcomie, îmbuibare, lene.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 259.

REA-VOIRE

Sfantul Nicolae Velimirovici

Caută mai presus de toate să te cureți pe sine de rea-voirea față de oameni. Pentru că, adunând rea-voire față de oameni, aduni otravă – care, mai devreme sau mai târziu, te va nimici ca om. Caută mai presus de toate să aduni bună-voire față de oameni.

Sursa: 

Sfântul Nicolae Velimirovici 1881 - 1956

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente