Sfintii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Enect, Pavel, Crescent si cei impreuna cu dansii

PrintPrint

Pe vremea lui Deciu (249-251) şi a lui Valerian (253-259) s-a născut Sfîntul Mucenic Codrat şi a fost crescut astfel: Fiind prigonire mare asupra creştinilor de la împăraţii şi domnii cei păgîneşti şi în multe feluri mărturisitorii lui Hristos fiind munciţi şi ucişi cumplit, mulţi din cei credincioşi, temîndu-se de muncile cele nesuferite, părăseau cetăţile, casele şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi, prin munţi şi în prăpăstiile pămîntului. Căci voiau a se sălăşlui mai bine cu fiarele, decît cu necuraţii închinători de idoli, ca doar ar putea să-şi păzească acolo fără de prihană sfînta lor credinţă, întru Hristos Domnul.

Într-acele cumplite vremi o femeie binecredincioasă, anume Rufina, din cetatea Corintului, a fugit pentru frica ce avea de acei muncitori şi se ascundea, rătăcind prin locuri neumblate. Şi, fiind îngreunată cînd a fugit din cetate, i s-au împlinit zilele şi a născut prunc de parte bărbătească, chiar acolo în pustie. Iar după naştere, mai trăind ea puţine zile, s-a sfîrşit. Însă Dumnezeu, Care dă hrană la tot trupul, Care deschide mîna Sa şi satură pe tot cel viu de bunăvoie, n-a trecut cu vederea pe acel prunc care rămăsese orfan din scutece. Ci El i S-a făcut tată şi maică, păzitor şi hrănitor; căci a poruncit norilor Săi de sus, iar aceia, pogorîndu-se din înălţime şi plecîndu-se jos, revărsau rouă dulce în gura pruncuşorului; şi astfel ca şi cu nişte lapte sau miere îl hrăneau, pînă ce singur a putut a se hrăni cu verdeţurile pustiei.

Şi vieţuia copilul în pustie ca Sfîntul Ioan Botezătorul, păzit de Dumnezeu, povăţuit de Sfîntul Duh şi înţelepţit spre dumnezeiasca vedenie. Deci, el fiind copil, l-au găsit nişte oameni credincioşi şi l-au dus în cetate, unde, învăţînd citirea cărţilor şi meşteşugul doctoriei, tămăduia toate bolile; dar nu cu meşteşugul doctoriei pămînteşti, ci cu darul cel dat lui de sus, tămăduia bolile omeneşti. Însă mai pe urmă a plecat de la petrecerea cea împreună cu oamenii şi de la gîlcevi, ca unul ce din pruncie se deprinsese la liniştea pustiei. Deci cei mai mulţi ani i-a petrecut în munţi şi pustietăţi, iubind singurătatea şi îndeletnicindu-se în gîndirea de Dumnezeu, deşi venea în cetate cîteodată pentru trebuinţele omeneşti. Căci cu doctorie vindeca bolile cele trupeşti, iar cu cuvîntul lui Dumnezeu tămăduia neputinţele cele sufleteşti, făcîndu-se la toţi de trebuinţă şi de folos.

Însă, nezăbovind mult în cetate, iarăşi a venit în singurătatea pustiei cea iubită lui, în care a stat pînă la bătrîneţe. Iar cei ce întru Hristos aveau dragoste către el, mergeau la el în pustie, dorind a se îndulci de vederea feţei lui cea cu sfîntă cuviinţă şi a se folosi de auzirea cuvintelor lui cele de Dumnezeu insuflate. Unul ca acesta era Ciprian şi, împreună cu el, Dionisie, Anect, Pavel şi Crescent, care au şi pătimit împreună cu dînsul pentru Hristos Domnul. Iar pătimirea lor a fost astfel:

De la Deciu, păgînul împărat al Romei, a mers în Corint un ighemon, Iason, ca să muncească şi să ucidă pe creştini. Acela, prinzîndu-i, îi arunca în temniţă. Într-acea vreme a fost prins şi Sfîntul Codrat,

Comentarii recente