Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 11din24

PrintPrint

înainte de nevoinþa mea ºi sã-l duci, ajutîndu-þi Dumnezeu, în casa noastrã din Palestina. ªi toate cele hotãrîte de mine sã le împlineºti ºi sã ai frica lui Dumnezeu ºi credinþã neîndoitã în Hristos". El fãgãduind cã va împlini toate cele poruncite ºi mult plîngînd, sfîntul l-a cuprins cu dragoste ºi, dîndu-i sãrutarea cea din urmã, l-a liberat cu pace. A doua zi rãsãrind soarele, a stat împãratul la judecatã ºi, punînd înainte pe sfîntul mucenic, a început a vorbi cãtre dînsul cu blîndeþe ºi, oprindu-ºi mînia în sine, îi zicea: "Nu socoteºti, o, Gheorghe, cã sînt plin de iubire de oameni ºi de milã, rãbdînd pînã la îndurare? Martori îmi sînt toþi zeii cã îþi cruþ tinereþile tale, pentru frumuseþea ce înfloreºte în tine, pentru cunoºtinþa ºi pentru bãrbãþia ta. Aº fi voit sã te am pãrtaº al împãrãþiei mele ºi sã fii al doilea cu cinstea, dacã ai fi voit sã te întorci la zei. Spune, deci, ce gîndeºti despre aceasta?" Sfîntul Gheorghe rãspunse: "Se cãdea, o, împãrate, ca mila ta cea atît de mare sã o fi arãtat de la început cãtre mine, iar nu sã te sãlbãticeºti atît de mult asupra mea". Împãratul ascultînd cu plãcere niºte cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndatã: "De voieºti sã te supui mie cu dragoste, ca unui tatã, toate chinurile care le-ai suferit, þi le voi rãsplãti cu multe cinstiri".
Grãit-a Sfîntul Gheorghe: "De voieºti, o, împãrate, sã intrãm acum înãuntrul capiºtei, sã vedem pe zeii cei cinstiþi de voi". Împãratul sculîndu-se cu osîrdie ºi cu bucurie, a mers în capiºtea lui Apolon cu tot poporul, ducînd cu cinste ºi pe Sfîntul Gheorghe împreunã cu dînºii, iar poporul striga lãudînd pe împãratul, socotind puterea ºi biruinþa zeilor lor. Apoi, intrînd ºi fãcîndu-se tãcere mare ºi pregãtind jertfã, toþi priveau spre mucenic, aºteptînd fãrã îndoialã sã aducã jertfã zeilor. Sfîntul, apropiindu-se de zeul Apolon ºi întinzînd mîna cãtre el, a întrebat pe cel neînsufleþit, ca pe un viu, zicînd: "Tu voieºti sã primeºti jertfã de la mine ca un Dumnezeu?" Sfîntul, zicînd aceasta, ºi-a fãcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a rãspuns niºte cuvinte ca acestea: "Nu sînt Dumnezeu; ºi nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovãduieºti! Noi ne-am depãrtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui ºi înºelãm pe oamenii cei stãpîniþi de zavistie". Atunci sfîntul a zis cãtre el: "Dar cum
159
îndrãzniþi voi sã staþi aici, venind eu, slujitorul adevãratului Dumnezeu?" Zicînd sfîntul acestea, un sunet ºi glas de plîngere ieºea de la idoli, apoi deodatã cãzînd toþi la pãmînt s-au sfãrîmat. Atunci slujitorii ºi mulþi din popor s-au pornit ca niºte turbaþi, cu multã mînie asupra sfîntului, bãtîndu-l ºi legîndu-l. Apoi strigau asupra împãratului: "Pierde pe vrãjitorul acesta, o, împãrate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!" Fãcîndu-se o strigare ºi o tulburare ca aceasta ºi strãbãtînd vestea aceea prin toatã cetatea, împãrãteasa Alexandra, care pînã atunci avea ascunsã în sine credinþa în Hristos, neputînd s-o tãinuiascã mai mult, a alergat într-un suflet

Comentarii recente