Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 12din24

PrintPrint

acolo unde era Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, ºi vãzînd gîlceava poporului ºi pe mucenic legat, privindu-l de departe ºi neputînd sã se apropie de dînsul din cauza mulþimii, a început a striga cu mare glas, zicînd: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajutã-mi cã Tu eºti Dumnezeul Cel Atotputernic!" Dupã ce s-a liniºtit puþin gîlceava poporului, Diocleþian a poruncit sã-i aducã înainte pe mucenic ºi fiind ca îndrãcit de mînia cea cumplitã, a zis cãtre sfîntul: "Oare astfel de mulþumire ai dat, pentru mila mea cãtre tine, necuratule om? Oare aºa te-ai obiºnuit a jertfi zeilor?" Sfîntul Gheorghe rãspunse: "Aºa m-am deprins a cinsti pe zeii tãi, o, împãrate nebun. Ruºineazã-te dar de acum, de a-þi pune nãdejdea ta spre niºte zei ca aceºtia, care nu pot sã-ºi ajute nici lor ºi care nu rabdã nici venirea de faþã a robilor lui Hristos". Zicînd acestea sfîntul, iatã a venit împãrãteasa în mijloc, mãrturisind cu îndrãznealã înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevãrat; apoi cãzînd la picioarele mucenicului, defãima nebunia tiranului, ocãrînd pe zei ºi blestemînd pe cei ce se închinã lor. Iar împãratul se uimea, vãzînd pe soþia sa cu o îndrãznealã atît de mare slãvind pe Hristos, defãimînd pe idoli ºi cãzînd la picioarele mucenicului. Apoi a zis cãtre dînsa: "Ce-þi este, Alexandro, cã lipindu-te de vrãjitorul ºi fermecãtorul acesta, te lepezi de zei cu atîta neruºinare?" Ea s-a întors de la dînsul, nedîndu-i nici un rãspuns. Atunci Diocleþian, umplîndu-se de mai multã mînie, n-a mai fãcut multã cercetare despre Gheorghe, nici despre împãrãteasã, ci îndatã a hotãrît pedeapsã de moarte pentru amîndoi, într-acest chip: "Gheorghe cel rãu, care a mãrturisit cã este galileean ºi a hulit mult asupra zeilor ºi asupra mea, împreunã cu Alexandra împãrãteasa mea, care s-a amãgit de vrãjile lui ºi cu asemenea nebunie a ocãrît pe zei, poruncesc sã fie tãiaþi cu sabia". Atunci ostaºii cei rînduiþi pentru aceea, rãpind pe mucenic legat, l-au dus afarã din cetate, tîrînd împreunã cu dînsul ºi pe împãrãteasa cea de bun neam, care, urmînd cu osîrdie, se ruga lui Dumnezeu în sine, miºcîndu-ºi buzele ºi privind adeseori spre cer. Apoi, ajungînd la un loc oarecare, împãrãtesei i-au slãbit puterile ºi a cerut sã ºadã puþin. Dupã aceea ºi-a întors capul spre zid ºi ºi-a dat duhul în mîinile Domnului. Vãzînd aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamãrit pe Dumnezeu ºi mergea cu mare bucurie, rugîndu-se Domnului, ca ºi alergarea lui sã se sãvîrºeascã cu bine. Apoi, cînd s-a apropiat de locul cel hotãrît, unde era sã fie tãiat ºi-a ridicat glasul ºi se ruga în acest chip: "Bine eºti cuvîntat, Doamne, Dumnezeul meu, cã n-ai veselit pe vrãjmaºii mei, ci ai izbãvit sufletul meu ca pe o pasãre din cursa vînãtorilor! Auzi-mã ºi acum, Stãpîne, ºi stai înaintea robului Tãu în ceasul acesta de la sfîrºit ºi izbãveºte sufletul meu de meºteºugirile duhului celui din vãzduh, al vrãjmaºului celui mare ºi de duhurile cele necurate. ªi sã nu le socoteºti pãcatul celor ce au greºit înaintea mea, în neputinþa lor, ci iertare ºi dragoste aratã-le lor, ca ºi aceia, cunoscîndu-Te, sã cîºtige parte

Continut recent

Comentarii recente