Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 14din24

piatra s-a uºurat ºi de cãtre amîndoi a fost aruncatã în mare. Aceasta vãzînd-o femeia în vedenia somnului ºi deºteptîndu-se, n-a gãsit stîlpul în locul acela. Dar punîndu-ºi nãdejdea cãtre Dumnezeu ºi spre Sfîntul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. ªi mai înainte de întoarcerea ei, precum ºi a corabiei, adicã îndatã dupã acea vedenie din somn, chiar a doua zi s-a gãsit stîlpul ei pe malul mãrii, în Ramel. Apoi dupã ce a sosit bãrbatul acela, care îºi ducea stîlpii în corabie ºi a ieºit la mal, a vãzut stîlpul vãduvei ºi scrierea de pe el, care se închipuise pe piatrã de degetul sfîntului foarte bine, ca ºi cum literele ar fi fost însemnate pe lut. Atunci s-a minunat foarte ºi cunoscînd minunea ce se fãcuse de sfîntul mare mucenic ºi pricepînd greºeala sa, se cãia cã trecuse cu vederea rugãmintea vãduvei ºi cerea iertare de la sfînt, prin multe rugãciuni, ceea ce a ºi dobîndit de la el, arãtîndu-i-se în vedenie. Deci stîlpul acela al vãduvei s-a pus în acel loc în care s-a poruncit, spre pomenirea femeii ºi spre arãtarea minunii fãcute de marele mucenic, dar mai ales spre slava izvorului minunilor lui Hristos, Dumnezeul nostru. Dupã mulþi ani, saracinii luînd Siria sub stãpînirea lor, s-a întîmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenitã bisericã a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta: Un saracin vestit, împreunã cu alþi saracini, au intrat în bisericã, pe vremea citirii pravilei, ºi vãzînd icoana Sfîntului Gheorghe ºi pe preot stînd înaintea ei ºi închinîndu-se ºi sãvîrºind în tainã rugãciuni, a zis cãtre prietenii sãi în limba saracinilor: "Vedeþi pe acest nebun, ce face? Se roagã la scîndurã. Aduce-þi-mi un arc ºi o sãgeatã, sã sãgetez scîndura aceea". ªi îndatã i-au adus un arc, pe care el, stînd dinapoia tuturor, l-a încordat ºi a aruncat o sãgeatã asupra icoanei mucenicului; iar sãgeata n-a zburat spre icoanã, ci în sus ºi cãzînd din înãlþime, a lovit pe saracinul acela în mînã ºi i-a rãnit-o.
Deci, a ieºit îndatã afarã, ducîndu-se acasã, durîndu-l mîna foarte ºi curgîndu-i mult sînge; apoi se umflase ºi striga suspinînd, fiind cuprins de o durere de moarte. ªi avea în casa sa niºte slujnice de credinþã creºtineascã, pe care chemîndu-le, le-a zis: "Am fost în biserica Sfîntului vostru Gheorghe ºi am vrut sã-i sãgetez icoana lui, dar m-am sãgetat pe mine, cãci întorcîndu-se sãgeata, mi-a rãnit mîna ºi iatã mor de nesuferitã durere". Iar ele i-au zis: "Oare þi se pare cã ai fãcut bine, îndrãznind sã loveºti chipul sfîntului mucenic?" Zis-a saracinul: "Au doarã are putere chipul acela, sã mã facã astfel, precum sînt acum de bolnav?" Slujnicele au rãspuns: "Noi sîntem neînvãþate ºi nu putem sã-þi rãspundem, dar cheamã
161
un preot ºi acela îþi va spune cele ce ne întrebi pe noi". Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale ºi a chemat pe preot ºi a zis: "Vreau sã ºtiu ce putere are scîndura aceea sau icoana, cãreia te închini tu?" A rãspuns preotul: "Eu nu mã închinam scîndurii, ci Dumnezeului meu,