Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 16din24

tuturor, cu multã îndrãznealã ºi cu mare glas, a început a propovãdui pe Hristos, adevãratul Dumnezeu ºi blestema credinþa saracinilor. ªi îndatã s-a adunat la dînsul mulþime de saracini ºi umplîndu-se de mînie ºi de iuþime, au pornit asupra lui ca niºte fiare sãlbatice ºi cu sãbiile l-au tãiat bucãþi. ªi aºa în scurt timp ºi-a sfîrºit fapta cea bunã a mãrturisirii ºi a luat cununa muceniciei, ajutîndu-i rugãciunile Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. În insula Melitinei era o bisericã a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, slãvitã ºi mare. Locuitorii acelei insule aveau obiceiul ca în toþi anii, la ziua pomenirii sfîntului, sã se adune în biserica aceea, ca sã serbeze praznicul mucenicului. De acest lucru aflînd agarenii din Crit (insula Creta), într-o clipã au nãvãlit asupra locului aceluia ºi cîþi oameni au fost afarã din bisericã, apucînd sã fugã, au scãpat din mîinile agarenilor; iar cîþi s-au aflat în bisericã, pe aceia prinzîndu-i ºi legîndu-i, i-au dus în robie.
A fost robit atunci ºi un tînãr oarecare de acolo ºi ducîndu-l în Creta, l-au dãruit voievodului agarenilor. Iar dupã ce a trecut un an, sosind praznicul sfîntului, pãrinþii tînãrului aceluia, deºi erau lipsiþi de fiul lor, însã nu ºi-au schimbat obiceiul, ca în toþi anii sã meargã la praznic în biserica mucenicului ºi sã facã în casa lor masã îndestulatã întru cinstea ºi pomenirea Sfîntului Gheorghe. Deci, cînd a început a aºeza la ospãþ pe cei chemaþi, maica tînãrului robit s-a întors iar la bisericã ºi s-a aruncat la pãmînt, plîngînd ºi
162
rugînd pe sfîntul, ca sã-l izbãveascã pe fiul sãu din robie, precum ºtie el cu ajutorul sãu. ªi a fost auzitã de ajutãtorul cel grabnic. Dupã ce ºi-a sfîrºit rugãciunile sale, acea femeie s-a întors la ospãþ la cei chemaþi, iar bãrbatul ei a chemat mai întîi numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe; apoi ajutorul ºi sprijinul sfîntului lãudînd, a început a cinsti pe cei chemaþi, stînd dregãtorii pregãtiþi. În acel ceas, fiul lor fiind scos de Sfîntul Gheorghe din robie, a stat înaintea lor þinînd în mîini un pahar cu vin, dîndu-l maicii sale. Pentru cã în ceasul acela, stînd în Crit la masa voievodului agarenilor, turnase vinul în pahar ºi-l gãtea sã-l dea stãpînului lor; deodatã, precum altãdatã Avacum, a fost rãpit ºi a stat în Melitina cu paharul de vin în mînã. Vãzîndu-l, toþi cei ce ºedeau ºi se ospãtau la masã, s-au înspãimîntat ºi l-au întrebat unde a fost, de unde a venit ºi cum s-a aflat în mijlocul lor? Iar el le-a rãspuns: "Am umplut acest pahar cu vin, ca sã-l dau boierului ºi am fost rãpit de un bãrbat prealuminat, care era cãlare pe cal ºi m-a pus pe mine lîngã el. Deci cu o mînã am þinut paharul, iar cu alta mã þineam de brîul lui; ºi astfel mã aflu aici, precum mã vedeþi". Acestea auzindu-le toþi, s-au spãimîntat, minunîndu-se de acea slãvitã minune. Apoi, sculîndu-se, au adus mulþumire lui Dumnezeu ºi plãcutului Sãu, Marelui Mucenic Gheorghe. Despre o asemenea minune, zisã mai sus, ne spune ºi Cozma monahul, astfel: În zilele lui Vasile,