Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 4din24

PrintPrint

nesupunerea ta?" Iar sfîntul, avînd pieptul turtit de piatrã, abea putea sã grãiascã ºi i-a zis: "Dar oare într-atîta slãbãnogire, o, împãrate, mã socoteºti cã am ajuns, ca pentru atît de micã suferinþã sã-mi lepãd credinþa? Mai lesne vei slãbi tu chinuindu-mã, decît eu fiind muncit". Atunci Diocleþian a poruncit sã aducã o roatã mare de muncire, sub care erau aºternute scînduri, pline de fiare ascuþite ºi înfipte în ele, asemenea unor sãbii, þepuºe ºi cuþite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strîmbe, dupã asemãnarea undiþelor. Pe acea roatã a poruncit sã lege pe mucenic ºi, întorcînd roata, sã-i taie tot trupul cu acele fiare ascuþite, ce erau înfipte în acele scînduri sub roatã. Aºa, fiind sfîntul muncit ºi în bucãþi tãiat ºi ca o trestie sfãrîmîndu-se, rãbda cu vitejie; ºi mai întîi în munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoþînd nici un suspin; ci ca unul ce doarme ºi nu simte, astfel rãbda. Iar împãratului, pãrîndu-i-se cã mucenicul este mort, bucurîndu-se a lãudat pe zeii sãi ºi a strigat, zicînd: "Unde este Dumnezeul tãu, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scãpat de niºte munci ca acestea?" Deci, a poruncit sã-l dezlege de la roatã, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiºtea lui Apolon. Apoi deodatã s-a înnorat vãzduhul, s-a fãcut tunet înfricoºat ºi mulþi au auzit un glas de sus, zicînd: "Nu te teme, Gheorghe, cãci sînt cu tine!" Apoi dupã puþin s-a fãcut o strãlucire mare ºi neobiºnuitã ºi s-a arãtat îngerul în chip de tînãr preafrumos, stînd lîngã roatã ca purtãtor de luminã, strãlucind cu faþa ºi, punînd mîna pe mucenic, i-a zis: "Bucurã-te!" ªi nimeni nu îndrãznea sã se apropie de roatã ºi de mucenic cît timp s-a vãzut acolo cel ce se arãtase. Iar dupã ce s-a fãcut nevãzut, mucenicul s-a pogorît singur de pe roatã, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu ºi tãmãduit de rãni; apoi stãtea cu trupul sãnãtos, mulþumind lui Dumnezeu ºi chemînd pe Domnul. Ostaºii, vãzînd aceasta, au fost cuprinºi de spaimã mare ºi nedumerire ºi, alergînd, au spus împãratului, care era încã în capiºte la sãvîrºirea necuratei jertfe idoleºti, urmînd dupã ostaºi ºi Sfîntul Gheorghe, care a stat înaintea împãratului în capiºte. Vãzîndu-l împãratul, întîi n-a crezut cã este Gheorghe, ci i se pãrea cã este altul care seamãnã cu el. Dupã aceea cei ce stãteau aproape de împãrat, cãutînd cu dinadinsul cãtre mucenic, au cunoscut cã este chiar Gheorghe, ºi încã ºi mucenicul singur a strigat cu mare glas: "Eu sînt Gheorghe". ªi toþi s-au spãimîntat ºi, nepricepînd, au tãcut multã vreme, iar doi dintre bãrbaþi care erau acolo, cinstiþi cu dregãtoria curþii, Anatolie ºi Protoleon, fiind mai înainte învãþaþi în credinþa creºtinã, vãzînd acea minune strãinã, s-au întãrit desãvîrºit în credinþa lui Hristos ºi au strigat, zicînd: "Unul este Dumnezeu mare ºi adevãrat! Dumnezeul creºtinilor". ªi îndatã împãratul a poruncit ca sã-i prindã ºi fãrã de nici o cercetare sã-i scoatã afarã din cetate ºi sã fie tãiaþi cu sabia. ªi mulþi au crezut atunci în Hristos, dar îºi tãinuiau credinþa, neîndrãznind sã o

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente