Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Episcopul cetății Magnesiei

PrintPrint

Împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfîntul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mîntuirii şi le zicea: "Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decît să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare".

Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioşi şi adus la judecată şi întrebare înaintea ighemonului Luchian şi a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: "Din prisosinţa inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegînd binele de rău, dar să nu socoteşti, o, bunule bătrîn, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, cîştigă-ţi obiceiurile ce se cuvin la nişte bătrîneţi ca ale tale şi să-ţi alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut".

Sfîntul Haralambie a răspuns: "Eu care am îmbătrînit şi mi-am sfîrşit vremelnica viaţă, nu voi să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sînt aproape". Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri şi ziseră: "Jertfeşte zeilor, o! răule bătrîn". Dar Sfîntul Haralambie răspunse: "Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să ştiţi că diavolii pe care îi cinstiţi se cutremură şi se scutură de semnul Crucii". Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dînsul sfintele veşminte şi dezbrăcînd pe sfîntul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spînzurat şi l-au strujit cu unghiile de fier pînă ce i-au rupt toată pielea de la cap pînă la picioare. Iar sfîntul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: "Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi, mi-aţi înnoit duhul, care doreşte să se îmbrace în viaţa cea nouă şi veşnică". Zicînd sfîntul acestea, a căzut spaimă peste amîndoi slujitorii care îl torturau şi au zis către judecători: "Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuşi Hristos, Care, luînd asemănarea bătrînului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămîne fără vătămare".

Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrîşnit din dinţi şi a zis către dînşii: "O! slujitori răi şi leneşi la împlinirea poruncii, nu faceţi

Comentarii recente