Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul: Page 3din7

PrintPrint
prima aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul

monah presbiter, anume Eustatie, care vieţuia aproape de cetatea Emesa, într-o peşteră. Acela, deşi era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuşi mergeau la el neputincioşii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieşea din capul Mergătorului-Înainte, cel ţinut în taină de el. Monahul acela, precupeţind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinţe celei ereticeşti, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încît pe mulţi de un gînd cu el îi înşela. Înştiinţîndu-se despre reaua lui credinţă, toţi cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul şi cu voievodul şi au trimis să-l izgonească din peştera aceea şi din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peşteră, făgăduind ca a doua zi să iasă singur. Dobîndind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfîntul cap, în peştera aceea, adînc în pămînt, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia şi iarăşi, făcînd prin el minuni, să-şi întindă credinţa sa cea rea. Însă n-a cîştigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieşirea din peştera aceea, îndată s-au sălăşluit acolo nişte binecredincioşi monahi îmbunătăţiţi, unde nu mai era cu putinţă acelui eretic să intre şi să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pămînt. După multă vreme, adunîndu-se mulţi fraţi, s-a aşezat mănăstire lîngă peştera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era ştiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecînd mulţi ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lîngă peştera Emesei, bărbat îmbunătăţit, de care lucru singur pomeneşte astfel:

"Bine este cuvîntat Domnul nostru Iisus Hristos, că m-a învrednicit pe mine, Marcel, robul Său, a fi văzător al vedeniei de faţă, care mi s-a făcut în 18 zile ale lunii Februarie, în săptămîna din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se în somn noaptea, căci am văzut toate porţile mănăstirii noastre deschise. Deci m-am înfricoşat şi mi se părea că ies să le închid. Apoi iarăşi am văzut un rîu trecînd prin poarta mănăstirii, şi mă miram de unde iese acea mulţime de apă. Pe cînd gîndeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre răsărit, cu sunet mare, iar fiecare ceată avea deosebit grai şi striga: "Iată, se arată Sfîntul Ioan, Botezătorul lui Hristos".

Astfel strigînd, cetele au intrat în mănăstire. Iar eu, lăsînd porţile şi privirea rîului, de frică acoperindu-mă, am alergat şi m-am suit în vîrful scării, pe care stînd, mi se părea că văd în mănăstire două curţi, una spre apus, iar alta spre miazăzi, şi o biserică între dînsele. Apoi fiecare ceată intra în curtea dinspre apus, iar de acolo mergea în biserică şi, închinîndu-se, ieşea pe uşa dinspre miazăzi.

După ce au stat cetele din umblarea lor, iarăşi am auzit un glas, strigînd: "Iată Sfîntul marele Ioan Botezătorul". Apoi, privind, l-am văzut în biserică şi cu dînsul pe alţi doi, unul de-a dreapta şi altul de-a stînga. Atunci, îndată cetele au mers la dînsul, una după alta, şi luau de la dînsul binecuvîntare. Şi eu, în sine-mi, gîndeam să mă apropii şi să mă binecuvînteze.

Continut recent

Comentarii recente