Învierea Domnului: Page 2din9

PrintPrint
Invierea Domnului

la pofte şi de la alte multe pricini, iar suferinţa şi boala este una şi aceeaşi. Să ne ferim deci de beţie.

Nu zic: „Să ne ferim de vin”, ci zic: „Să ne ferim de beţie”. Nu vinul este pricina beţiei, căci vinul este lăsat de Dumnezeu, iar ceea ce a lăsat Dumnezeu nu pricinuieşte nici un rău, ci voinţa cea stricată a omului neînţelept este mama beţiei.

Că ne putem îmbăta şi altfel, nu numai cu vin, ne spune Pavel: „Nu vă îmbătaţi de vin”, dând a înţelege că ne putem îmbăta şi de altceva. „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare” (Efeseni 5, 18). Într-un chip minunat, el rosteşte prin puţine cuvinte toată osânda beţiei.

Ce însemnează cuvintele: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare!” Desfrânaţi numim pe acei tineri care, luând moştenirea părintească, o cheltuiesc toată deodată, fără să judece cui, ce şi când trebuie să dea, ci şi hainele, şi aurul, şi argintul şi toate bogăţiile părinteşti le cheltuiesc fără cruţare cu desfrânatele şi cu desfrânaţii.

Aşa este beţia: Punând stăpânire pe mintea beţivului, ca pe un tânăr desfrânat, şi robind judecata lui, ea îl sileşte să cheltuiască fără nici o cumpătare şi fără nici o chibzuinţă toată bogăţia cugetării. Omul beat nu ştie când trebuie să vorbească şi când trebuie să tacă, ci gura lui veşnic e deschisă; buzele lui n-au nici lacăt, nici zăvoare; el nu ştie să-şi cârmuiască vorbele sale cu judecată, nu ştie să economisească bogăţia cugetărilor sale, nu ştie ce trebuie să păstreze şi ce trebuie să cheltuiască, ci toate le aruncă şi le risipeşte.

Beţia este înnebunire de bunăvoie; beţia este nenorocire, de care oamenii glumesc; beţia este boală, de care oamenii râd; ea este îndrăcire de bunăvoie şi chiar mai rea decât îndrăcirea.

Voieşti să ştii cum beţivul este mai rău chiar decât un îndrăcit? Pe omul îndrăcit toţi îl compătimim, iar de beţiv ne îngreţoşăm; pe îndrăcit îl jelim, iar asupra beţivului ne umplem de mânie şi dezgust. Pentru ce? Pentru că boala îndrăcitului vine de la ispita diavolului, iar a beţivului de la neîngrijirea sa; boala aceluia vine de la vrăjmaşul, iar a acestuia de la propria sa voinţă.

Dar de suferit, beţivul suferă acelaşi lucru ca şi îndrăcitul; ca şi acesta se învârte, ca şi acesta face nebunii, ca şi acesta cade, ca şi acesta holbează ochii, ca şi acesta se zgâlţâieşte şi, zăcând pe pământ, face spume la gură, se umple de bale şi răspândeşte în jurul său o putoare nesuferită. Un astfel de om este neplăcut prietenilor, ridicol duşmanilor, dispreţuit de slugi, dezgustător pentru soţie, de nesuferit pentru copii şi greţos chiar pentru dobitoace. Dobitoacele cele necuvântătoare beau numai până când îşi potolesc setea şi numai cât cere trebuinţa, iar beţivul, cu neînfrânarea sa, întinde pofta peste marginile trebuinţei şi se arată mai neînţelept decât dobitoacele.

Mai dureros e că această boală, plină de atâtea rele şi pricinuitoare a atâtor nenorociri, nu se socoteşte a fi o greşeală, o vinovăţie, ci la mesele bogaţilor se fac întreceri spre a se vedea cine

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente