Duminica Tuturor Sfinților - 1 după Cincizecime: Page 3din7

PrintPrint

o sabie, şi despărţind mădularele bolnave de cele sănătoase, pricinuia pretutindeni dezbinare şi luptă şi aducea mii de lupte şi prigoniri asupra credincioşilor. De aici a urmat că unii au fost aruncaţi în temniţă, alţii târâiţi la judecători, iar alţii erau duşi la moarte. Unora li se răpeau bunurile şi averea, alţii se trimiteau în surghiun, alţii erau căzniţi. Ticăloşia şi nenumărate nenorociri cădeau asupra lor mai numeroase decât zăpada în zilele cele tulburi ale iernii; înlăuntru era lupta, afară frica de prieteni şi de Străini, şi chiar de cei cu care erau legaţi prin legătura firii şi a sângelui.

Acestea le-a văzut Sfântul Pavel, acest mare Apostol al lumii, acest învăţător al adevărurilor cereşti. Necazurile erau de faţă, înaintea mâinilor şi a ochilor săi. Bunurile erau numai nădăjduite şi făgăduite, adică împărăţia cerească, învierea şi îndulcirea de bunurile care covârşesc cu mult toată gândirea şi toată vorba. Dimpotrivă, cuptoarele cele înfocate, uneltele de schingiuire, sabia, pedeapsa de tot felul şi uciderea erau nu numai aşteptate, ci şi simţite. Iar cei care trebuiau să se lupte contra tuturor acestora abia se lepădaseră de altarele şi de statuile idolilor, de desfrânări, de îmbuibare şi de desfătare şi se întorseseră la creştinătate; încă nu erau obişnuiţi cu gândirea cea înaltă despre viaţa cea veşnică, ci erau încă lipiţi de lucrurile cele de faţă, şi pentru aceea era de temut că mulţi vor fi mici la suflet şi vor cădea, când ei în toate zilele vedeau prigonirea.

Vezi, acum ce face înţelepciunea lui Pavel, care s-a învrednicit de la Dumnezeu de taine negrăite! El necontenit le vorbea de cele viitoare, le înfăţişa premiul luptei, le arăta cununile de biruinţă, îi întărea şi îi îmbărbăta prin nădejdea bunătăţilor celor veşnice. Şi cum grăieşte el? „Eu socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18). Prin aceasta el vrea să zică: „Ce-mi vorbeşti mie de răni, de grămezile de lemne aprinse, de Călăi, de pedeapsă, de foame, de pierderea averii, de sărăcie, de temniţă şi de legături? Adu aici tot ce vrei, tot ce oamenilor li se pare grozav şi totuşi nu ai putea numi nimic care să poată preţui cununile şi răsplătirile acelea. Toate aceste pătimiri încetează cu viaţa aceasta, iar răsplătirile cele veşnice nu au sfârşit. Cele dintâi sunt vremelnice şi trecătoare, cele din urmă netrecătoare şi veşnice. Aceasta învaţă Pavel şi în alt loc, zicând: „Necazul de acum este trecător şi uşor” (II Corinteni 4, 17).

Aşadar, el le declară neînsemnate, după mărime şi fel, şi micşorează frica greutăţii lor prin scurtimea timpului. Căci chiar dacă nenorocirile, după firea lor, ar fi grele şi nesuferite, totuşi greutatea lor slăbeşte prin scurtimea timpului, căci necazul nostru de acum, cel uşor şi trecător, ne aduce o slavă veşnică, care covârşeşte totul, neprivind la cele văzute, ci la cele nevăzute, „căci cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute veşnice” (II Corinteni 4, 17-18).

Dar poate va zice cineva că toate aceste bunuri sunt numai nădăjduite, iar omul cel mic la suflet şi greoi nu se atrage, precum

Comentarii recente