Duminica Tuturor Sfinților - 1 după Cincizecime: Page 5din7

PrintPrint

pe ascultători, a-i tulbura şi a-i nedumeri, tocmai dintr-acelea el împleteşte cununi de mângâiere şi de laudă. Căci după ce a enumerat toate acestea, zice: „Eu însă socotesc binefaceri nu numai cele înşirate până acum, că noi ne-am sfinţit şi ne-am îndreptat prin Fiul lui Dumnezeu, că noi ne-am îndulcit de harul lui Dumnezeu, ne-am slobozit din păcat, că ni s-au dăruit atât de multe, şi încă atât de multe ni s-au făgăduit în cealaltă lume, adică slava cea negrăită, nemurirea, învierea trupului, petrecerea cu îngerii şi cu Hristos, locuinţa în cer”, ci el adaugă la acestea şi cele ce se socotesc de oameni înfricoşate, adică judecăţile, temniţa, moartea, ameninţările, foamea, schingiuirile, munca, cuptoarele înfocate, surghiunirea, luptele, răscoala şi cearta; toate acestea le adaugă la darurile şi binefacerile lui Dumnezeu.

El socoteşte că cineva trebuie să se bucure nu numai de lucrurile acelea, ci să se laude şi în suferinţe, precum zice: „Mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos” (Coloseni 1, 24). Vezi tu acest suflet viteaz, acest suflet înalt şi acest duh nebiruit, care se laudă nu numai pentru cununi, ci se bucură încă şi de lupte; nu numai pentru răsplătiri se veseleşte, dar saltă de bucurie chiar şi pentru luptă; se veseleşte nu numai pentru plată, ci şi pentru strădanie? Nu-mi spune mie de împărăţia cerului şi de cununile neveştejite şi de premiul luptei, ci de lucrurile de acum, cele pline de osteneală şi de grijă. Despre ele să vorbeşti cu mine, şi eu îţi voi arăta că noi, şi pentru acestea trebuie să ne bucurăm, ba încă cu deosebire să ne bucurăm foarte în luptele pământeşti.

Lupta aduce cu sine numai povară şi osteneală, dar Biruinţa face plăcere. Aici, însă, la luptele pentru împărăţia cerului, este altfel, căci chiar înainte de biruinţă, chiar în timpul luptei, are cineva deplin temei a se lăuda a triumfa. Iar pentru ca să vezi că aşa se întâmplă, priveşte la sfinţii din toate neamurile şi din toate veacurile, iau cum zice Iacov: „Luaţi pildă de suferinţă şi de robire îndelungată pe proorocii care au grăit întru numele Domnului” (Iacov 5, 10). Aşa, însuşi Pavel, care îndeamnă la această luptă, vorbeşte de nenumăratele pătimiri ale sfinţilor, pe care ar fi cu neputinţă a le număra pe toate, şi apoi adaugă: „Au pribegit în piei de oaie şi de capră, lipsiţi fiind, strâmtoraţi, rău primiţi; ei, de care lumea nu era vrednică” (Evrei 11, 37-38), şi cu toate aceste necazuri, erau veseli. Aceasta poate să o vadă oricine din purtarea lor, atunci când Apostolii au fost mai întâi aruncaţi în temniţă şi apoi biciuiţi. Ce Ziceau ei atunci? „S-au dus bucurându-se de la faţa sinedriului, că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară” (Fapte 5, 41).

Vedeţi că şi necazurile au slava şi răsplătirea lor? Priviţi numai la Sfântul Pavel, cum zăcea el în temniţă, Cum se ţâra înaintea judecătorilor, cât de slăvit, cât de strălucit, cât de admirabil se părea el tuturor, mai vârtos Celor care îl prigoneau şi-l pândeau!

Dar ce zic eu

Continut recent

Comentarii recente