Cuviosul Iacob pustnicul

PrintPrint

Smerenia se face oamenilor ce iubesc pe Dumnezeu pricinuitoare de multe bunătăţi folositoare de suflet, adică a celor ce-şi îndreptează viaţa după poruncile Mîntuitorului. Pe această smerenie, dacă va cîştiga-o cineva desăvîrşit, acela nu se teme că va cădea în păcat, pentru că nu se înalţă şi nu nădăjduieşte în sine, ci în Dumnezeu. Iar cît de multă vătămare netămăduită şi mare pagubă aduc mîndria şi trufia celor ce nu se păzesc, se arată din povestirea ce ne este pusă înainte. Deci să se înveţe din ea cei ce petrec viaţa cerească pe pămînt, în ce chip să fie cu îngrijire şi să se păzească să nu cadă cei cărora li se pare că stau bine.

În această povestire vom afla o preafrumoasă povăţuire de viaţă şi deprindere de smerită cugetare. Vom vedea chipul ridicării grabnice şi fără de lenevire din căderea păcatului şi vom cunoaşte puterea pocăinţei, care atît de mult poate la Milostivul Dumnezeu, încît răpeşte pe om nu numai din porţile iadului şi din durerile gheenei, ci îl şi îndreptează la mai bună viaţă decît cea dintîi, şi la mai înalte fapte bune decît cele dintîi, ajutîndu-i darul Domnului. Deci, se cade să începem această povestire folositoare de suflet:

Era un bărbat sihastru în ţara Feniciei, vieţuind aproape de cetatea ce se numea Porfirion, cu numele Iacob. Acela, lepădîndu-se de deşertăciunile acestei vieţi vremelnice şi primind călugăria, a petrecut cincisprezece ani într-o peşteră. Şi atît de mult a sporit în pustniceştile nevoinţe şi atît de mare s-a făcut în faptele bune şi de Dumnezeu iubit, încît s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu putere asupra diavolilor. Astfel, multe vindecări dăruia oamenilor, în numele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, încît toţi se minunau de acea viaţă plină de fapte bune, alergînd la el nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii samarineni, pe care, cu proorocească vedere cunoscîndu-i dumnezeiescul bărbat, îi învăţa mult din dumnezeieştile Scripturi şi-i întorcea la adevărata credinţă creştinească.

Dar diavolul, care de la început urăşte neamul omenesc, iar mai vîrtos pizmuieşte asupra celor ce cu osîrdie slujesc lui Hristos, văzîndu-se ruşinat prin faptele cele bune şi multe ale acelui sfînt bărbat şi prin viaţa cea desăvîrşită, s-a sculat asupra lui cu meşteşugirile sale, vrînd să-l izgonească din locurile acelea. Deci, intrînd într-unul din necredincioşii samarineni care vieţuiau în cetatea Porfiron, ca altă dată în Iuda, l-a îndemnat să uneltească pentru izgonirea lui Iacob.

Acela, adunînd samarineni de un gînd cu păgînătatea sa, rudenii şi prieteni, vecini şi slugi, a venit cu ei în casa necuratului lor popă şi s-au sfătuit toţi împreună, cum l-ar izgoni pe Iacob din hotarele acelea, căci din credinţa lor pe mulţi îi întoarce la Hristos. Sfătuindu-se mult, s-au învoit la o meşteşugire ca aceasta: au chemat la dînşii pe o femeie desfrînată şi i-au dat ei douăzeci de galbeni şi încă tot atîta i-au făgăduit a-i da, numai să meargă şi să înşele pe Iacob sihastrul spre păcat, ca să poată ei afla asupra lui pricină şi să-l izgonească din hotarele lor cu necinste, ca pe un desfrînat.

Deci femeia aceea, fiind momită, s-a

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente