Duminica Vindecarea lunaticului - 10 după Cincizecime: Page 3din5

PrintPrint

ce aş avea nevoie să mai postesc şi încă mai mult să mă asigur din această parte?”.

Din toate acestea el nimic nu zicea şi nu cugeta, ci pe cât era mai mare plinătatea meritului său, cu atât mai mult se temea şi se cutremura. Şi această înţelepciune a învăţat-o de la dascălul său. Încă şi acesta, deşi fusese răpit la al treilea cer şi în rai, unde auzise cuvinte negrăite şi înţelesese cele mai înalte taine, el, care cutreierase toată lumea, ca şi cum ar fi fost înaripat, zice în întâia sa epistolă către corinteni: „îmi chinuiesc trupul ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27).

Iar dacă Pavel, după aşa de multe şi slăvite fapte mari avea frică, el care putea zice: „Mie lumea s-a răstignit, şi eu lumii” (Galateni 6, 14), cu cât mai vârtos trebuie să ne îngrijim noi? Şi cu atât mai vârtos, cu cât mai mult bine am făcut. Căci tocmai atunci satana se înfurie şi se întărâtă mai mult, când vede că noi ţintim a ridica viaţa noastră la cele mai înalte fapte bune. Când el vede că noi am adunat toate lucrările îmbunătăţite şi încărcătura este plină, atunci el mai mult se trudeşte a sfărâma corabia noastră.

Când cade un om de rând şi neînsemnat, aceasta nu aduce întregii obşti vreo pagubă mare, dar dacă cineva a ajuns la vârful faptei bune şi este foarte renumit, un om pe care toţi îl cunosc şi îl admiră, dacă un asemenea om se ademeneşte şi cade, căderea lui şi paguba este mare, nu numai pentru că el a căzut aşa de adânc, ci încă şi pentru că mulţi dintre cei ce priveau la dânsul, acum se fac uşori la minte.

Precum paguba nu este aşa de mare când se vătăma vreun mădular mai puţin însemnat al trupului, ca atunci când tot trupul se face neputincios, când orbesc ochii sau se vătăma capul, tot aşa se întâmplă şi cu cei care se deosebesc prin virtuţile lor cele mari. Dacă lumina lor se stinge şi ei se pătează, ei pricinuiesc întregului trup o daună mare şi nereparabilă.

Toate acestea le ştia bine Timotei, şi pentru aceea se păzea din toate părţile. El ştia ce lucru primejdios este tinereţea, cât este de nestatornică cu duhul, lesne de amăgit şi uşor căzătoare, şi că are trebuinţă de un frâu întins. Căci ea se aseamănă unui pojar care cuprinde pe toate cele dimprejurul său şi repede le preface în flacără. De aceea, el se îngrădea din toate părţile pentru a stinge acest foc; se trudea ca să potolească această flacără în tot chipul şi a speriat calul cel sălbatic şi greu de îmblânzit cu astfel de silnicie, până ce a domolit săriturile lui, l-a îmblânzit, şi cu puterea cea mare a mâinilor l-a supus minţii celei conducătoare. Cadă trupul în slăbiciune, zicea el, numai sufletul să nu fie bolnav; trupul trebuie domolit, ca să nu împiedice mersul sufletului la cer.

Afară de aceasta, Timotei este de mirare în gradul cel mai înalt şi pentru

Continut recent

Comentarii recente