Sfinții patruzeci de Mucenici din Sevastia: Page 2din8

PrintPrint

însuşi adevărul voi grăi. Cîţi ostaşi are împăratul vostru, nu sînt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sînt mie ca voi. Aşadar, a mea dragoste să nu voiţi a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă ca ori dragostea mea, ori ura să le aveţi".

A răspuns Sfîntul Candid: "Numele tău, Agricolae, se potriveşte cu obiceiul, pentru că eşti înşelător şi sălbatic". Zis-a voievodul: "Au nu v-am spus că întru a voastră stăpînire este ori spre dragoste către voi, ori spre ură să mă porniţi?" Iar Sfîntul Candid a zis: "De vreme ce, precum singur grăieşti, este întru a noastră stăpînire, de aceea vrem ca spre ură către noi să te pornim. Că şi noi te urîm pe tine şi numai de la Dumnezeul nostru căutăm milă şi dragoste. Tu, cel sălbatic şi fără de omenie, vrăjmaşule al Dumnezeului nostru, să nu ne iubeşti pe noi, fiind în fărădelege şi zavistnic şi cuprins de întunericul rătăcirii, iar numele tău cel sălbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiară".

De aceste cuvinte ale sfîntului minunîndu-se voievodul şi scrîşnind din dinţi ca un leu, a poruncit să-i arunce pe sfinţi în legături şi în temniţă. Iar Sfîntul Chirion a zis către dînsul: "Nu ai de la împăratul stăpînire ca să ne munceşti, ci numai ca să ne întrebi". Temîndu-se, voievodul a poruncit ca, lăsîndu-i liberi, să-i bage în temniţă şi să nu-i pună în legături; însă a poruncit străjerului temniţei ca să-i păzească cu grijă, căci aştepta venirea voievodului Lisie.

Deci, şezînd sfinţii în temniţă, în toate zilele şi nopţile învăţau de la Sfîntul Chirion, pentru că le zicea: "Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a întîmplat aceasta, o, fraţilor, căci ne-am întovărăşit întru cea vremelnică oaste. Pentru aceasta să ne sîrguim a nu ne despărţi în veci. Ci, precum am vieţuit cu un suflet şi cu un cuget, astfel şi mucenicia s-o săvîrşim împreună şi, precum am plăcut împăratului celui muritor, astfel şi Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sîrguim a fi plăcuţi".

După ce au trecut şapte zile, sfinţii fiind încă ţinuţi în temniţă, Lisie voievodul a venit în ţările acelea şi în cetatea Sevastiei. Apoi, şezînd la judecată împreună cu voievodul Agricolae, în ziua a opta a poruncit să-i aducă pe sfinţii patruzeci de ostaşi. Sfinţii mergînd la judecata cea nedreaptă, Chirion fericitul îi sfătuia astfel pe fraţii săi: "Fraţilor, să nu ne temem. Au doar nu ne ajută Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemăm pe El şi biruim pe vrăjmaşi? Aduceţi-vă aminte cînd am fost într-un război mare oarecînd şi toate cetele noastre s-au pus pe fugă, iar noi singuri, numai patruzeci, am rămas în mijlocul vrăjmaşilor şi ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe alţii, rănindu-i, i-am izgonit. Şi întru atîta mulţime de potrivnici şi într-un atît de mare război, nici unul din noi n-a fost rănit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastră: satana şi voievozii Lisie şi

Continut recent

Comentarii recente