Duminica Pescuirea minunată - 18 după Cincizecime: Page 3din4

PrintPrint

Aceasta vrea să zică: „gândeşte-te şi tu însuţi poate vei cădea în păcat, poate nu vei cădea; dar fiindcă nimic nu este sigur, ce are să fie în viitor , de aceea adună-ti o comoară, prin compătimirea către aroapela tău, pentru ca, când tu însuti te vei împiedica, sa dobandesti iertare îndestulătoare”.

El zice: „ca sa nu cazi şi tu in ispită”, ia aminte cu dinadinsul la însemnarea acestui cuvânt, căci prin el Apostolul ne arată, că avem un ispititor vrăjmaş. Ispititorul nu are un timp bine hotărât, când are să năvălească asupra noastră şi adeseori ne prinde fără de veste, pe când noi dormităm, şi suntem uşori la minte.

Cu atât mai mult merită iertare, cel ce a fost apucat fără de veste şi în acest chip prins de ispititor. Aceasta n-a fost vreo luptă vădită, n-a fost vreun timp hotărât spre întâlnire, ci el peste aşteptare a fost năpădit şi de acea biruit. Către un asemenea noi trebuie să ne purtăm aşa cum fac corăbierii.

Chiar când corabia lor are un vânt foarte priincios, şi ei sunt întru toată siguranţa, dar în oarecare depărtare alţii suferă sfărâmare de corabie, ei totuşi nu socotesc folosul lor propriu, şi nu lasă pe aceia în nenorocirea lor; mai vârtos ei opresc corabia lor, aruncă ancora, strâng ventrele, aruncă afară odgoane şi scânduri, pentru ca cei cu corabia sfărâmată să se apuce de dânsele şi să poată scăpa.

Urmează deci şi tu, omule, acestor corăbieri, căci şi tu navighezi pe o mare întinsă şi nemăsurată, pe marea acestei vieţi, o mare plină de fiare grozave, plină de piscuri prăpăstioase şi de stânci, plină de furtuni şi de vijelii, şi foarte mulţi suferă sfărâmare de corabie pe această mare. Deci când tu vezi, că un corăbier pe marea acestei vieţi prin pânditurile diavolului este în primejdie, a pierde bogăţia mântuirii sale cele sufleteşti, că el se şi luptă acum cu valurile şi în tot minutul este ameninţat a se cufunda, opreşte corabia ta în loc, lasă orice alte treburi ale tale, îngrijeşte-te de mântuirea lui. Căci, când cineva este ameninţat a se cufunda, atunci nu poate fi codire, sau întârziere.

Aşadar, grăbeşte, cât poţi mai repede, ca să-l scoţi din valuri, fă tot ce stă în puterile tale pentru ca să-l mântuieşti din prăpastia pierderii. De te-ar chema aiurea mii de treburi, gândeşte-te, nimic nu este mai neapărat si mai însemnat, decât mântuirea celui ce se află în primejdie, şi de vei întârzia numai un moment, îl vei trăda furtunii celei furioase.

De aceea în nişte asemenea întâmplări noi trebuie să fim grabnici, rapizi şi râvnitori. Ascultă numai, cât de plin era de îngrijire însuşi Sfântul Apostol Pavel, când a văzut pe un om aproape de a se prăpădi, şi cum îndeamnă şi pe alţii ia mântuirea lui: „Daţi-i dovadă de dragostea voastră, ca nu cumva de un necaz prea mare să se piardă unui ca acela” (II Cor. 2, 7-8).

Prin aceste cuvinte el ne îndeamnă, a întinde îndată mâna de ajutor celui nenorocit, pentru ca nu cumva, pe când noi întârziem si ne

Comentarii recente