Duminica Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr - 22 după Cincizecime: Page 2din8

PrintPrint

istovită de foame şi de boala cea îndelungată, trebuia să deştepte compătimirea. Dar toate acestea împreună n-au putut să înmoaie pe acel neomenos.

Cea dintâi patimă a lui era nesimţirea şi o lipsă de dragoste, care nu are pereche. Căci nu este totuna dacă cineva, fiind lipsit, nu ajută pe alt lipsit, sau dacă cineva, trăind în toată desfătarea, fără grijă, lasă pe alţii să se istovească de foame. Şi iarăşi, nu este totuna a vedea un sărac o dată sau de două ori şi a trece pe lângă dânsul, sau a-l vedea în toate zilele, şi prin necontenita vedere a ticăloşiei lui a nu te mişca spre compătimire şi milă. Şi iarăşi, nu este totuna dacă un om care este în nenorocire, în supărare şi în necaz nu ajută pe aproapele său, iar altul, îndulcindu-se de un trai bun şi de o continuă fericire, îşi închide inima şi nici măcar în bucuria sa nu se face iubitor de oameni, ci nesocoteşte pe alţii care sunt chinuiţi de foame.

Încă să mai ştiţi şi asta: Cineva, deşi a fost oarecând aspru, când îi mergea bine se făcea mai blând şi mai prietenos, însă îmbuibatul acela, prin fericirea sa, tot nu s-a făcut mai blând, ci a rămas fiară sălbatică, ba încă a covârşit sălbăticia şi răutatea oricărei fiare.

Dar pe când înrăutăţitul şi nemilostivul se îndulcea de toată îndestularea, dreptul şi îmbunătăţitul se afla în cea mai mare ticăloşie. Faptul că Lazăr era drept, îl arată şi sfârşitul său, dar şi înainte de sfârşit – răbdarea sa în nenorocire. Nu vi se pare, oare, că vedeţi toate acestea înaintea ochilor voştri? Corabia bogatului era plină de mărfuri şi plutea cu vânt bun. Dar nu vă miraţi, ea mergea spre sfărâmare, căci încărcătura nu se făcuse înţelepţeşte.

Să mai numesc încă şi altă meteahnă a bogatului? Îmbuibarea cea de toate zilele. Şi aceasta este o meteahnă grozavă, nu numai în timpul de faţă, când noi suntem obligaţi de înţelepciunea creştinească, ci încă din timpurile cele vechi, înainte de arătarea Domnului.

Proorocul Amos zice: „ Vai celor ce dorm pe paturi de fildeş şi se dezmiardă în aşternuturile lor” (Amos 6, 4). Poate veţi zice că numai a dormi pe un pat împodobit şi luxos nu este o moliciune de neiertat!

Celelalte păcate, totuşi, au ca urmare a lor oarecare îndulcire, de pildă beţia, îmbuibarea şi lăcomia după averi, dar dormitul pe paturi de fildeş ce îndestulare aduce? Se face, oare, prin aceasta somnul mai plăcut şi mai dulce? Dimpotrivă, acest lux, dacă vom gândi drept, ne este chiar împovărător. Adică, dacă vei gândi că, pe când tu dormi într-un pat luxos, un frate nu are nici măcar o bucăţică de pâine să mănânce în tihnă şi poate că tremură şi înţepeneşte de frig pe gerul cel mai aspru, în mijlocul nopţii, într-un culcuş vârtos acoperit cu paie, oare conştiinţa nu te va mustra şi nu te va dojeni pentru această nepotrivire?

Voieşti să vezi un pat cu adevărat luxos, patul primului şi celui mai slăvit rege a cărui laudă răsună în toată lumea

Comentarii recente