Duminica Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr - 22 după Cincizecime: Page 5din8

PrintPrint

el ar fi fost pizmaş şi răutăcios, ci pentru că firea omenească aşa aduce cu sine, că noi, la fericirea altora, mai tare simţim propria noastră nenorocire.

La bogatul acela mai era încă o împrejurare, care pe Lazăr trebuia să-l atingă mai simţitor, căci nu numai când el asemăna fericirea aceluia cu nenorocirea sa, trebuia mai tare să o simtă pe a sa, dar şi mai mult când gândea că acel cumplit şi nemilostiv era fericit întru toate, pe când el, cu toate faptele sale cele bune, cu toată dreptatea sa, trebuia să sufere atât de multe rele. încă şi aceasta deştepta într-însul o tulburare nemângâiată.

Dacă bogatul ar fi fost un om cucernic, drept, destoinic şi îmbunătăţit, Lazăr nu s-ar fi tulburat atât; dar fiindcă acela trăia întru păcat şi se suise la cea mai înaltă treaptă a necucerniciei, arăta atâta lipsă de iubire, era neruşinat şi fără milă ca o piatră, şi, cu toate acestea se îndulcea de o astfel de fericire, gândeşte cât de fireşte este, ca sufletul săracului trebuia să se fi acoperit de valuri noi! Închipuieşte-ţi, ce trebuie să fi fost în sufletul lui Lazăr, când el vedea pe linguşitori, pe măgulitori şi pe slugi suindu-se şi coborându-se, intrând şi ieşind, alergând, strigând, bând, dănţuind şi întru toate desfătându-se!

Se părea că tocmai de aceea venise Lazăr înaintea porţii bogatului, pentru ca să fie martor al plăcerii şi fericirii altora; se părea că el anume pentru aceea trebuia să trăiască mult, pentru a putea simţi nenorocirea sa întru toată mărimea ei, şi era ca şi cum ar fi suferit sfărâmarea corăbiei chiar la liman, şi ca şi cum ar fi trebuit să se chinuiască de cea mai cumplită sete la marginea unui izvor.

Vă voi numi şi un alt rău de care suferea Lazăr. El nu vedea vreun al doilea Lazăr. Adică, de am fi noi apăsaţi de mii. de rele, totuşi, privind la Lazăr, putem afla oarecare mângâiere şi odihnă. Căci a vedea un tovarăş la nenorocire, aduce multă odihnă celui ce suferă. Dar Lazăr nu vedea pe nimeni care să pătimească asemenea cu dânsul; ba încă el nu putea măcar să audă povestind, că cineva, chiar în timpurile cele vechi, ar fi răbdat aşa de mult ca dânsul. Iar aceasta este îndeajuns spre a posomori şi întrista sufletul său.

Se mai adaugă la aceasta al optulea rău, şi anume că oamenii cei fără minte atacau numele lui cel bun. Mulţi sunt obişnuiţi, când văd pe cineva în nevoie şi în boală şi în cea mai mare ticăloşie, că nu mai au despre acesta o părere bună, şi socotesc suferinţa lui, ca o urmare a răutăţii lui. Dacă acest om, zic ei, ar fi fost plăcut lui Dumnezeu, El nu l-ar fi lăsat să se istovească în nevoie şi în ticăloşie.

Aşa s-a întâmplat cu Iov şi cu Pavel. Către Iov ziceau prieteni săi: „Dacă tu ai fi făcut bine, nu ai suferi această nenorocire; dar acum tu eşti pedepsit pentru păcatele şi încălcările de lege ale tale”. Şi aceasta mai mult decât toate îl dureau

Comentarii recente