Duminica Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr - 22 după Cincizecime: Page 4din8

PrintPrint

batjocura şi râsul celor ce mă văd. Este, oare, pronie? Domneşte dreptatea în lucrurile omeneşti?”. El nu zicea, nici nu cugeta nimic din toate acestea. De unde vedem noi aceasta? Dintru aceea că l-au înconjurat îngerii şi l-au dus în sânul lui Avraam. Iar dacă el ar fi hulit, nu ar fi fost părtaşul unei astfel de cinste.

De obicei, se vorbeşte numai despre sărăcia lui Lazăr, eu însă voi arăta că el a suferit nouă feluri de pătimiri, nu spre pedeapsa sa, ci spre proslăvirea sa, căreia, în adevăr, s-a şi făcut părtaş.

Înainte de toate, sărăcia este ceva aspru, precum ştiu toţi cei ce o cunosc din cercare. Nici un cuvânt nu poate rosti ticăloşia ce o suferă cei săraci, care nu au înţelepciunea creştinească. Dar Lazăr nu era apăsat numai de sărăcie, ci încă cuprins şi de boală, şi încă de o boală neobişnuit de mare. Vezi cum Sfânta Scriptură arată că amândouă suferinţele ajunseseră treapta cea mai înaltă? Că sărăcia întrecea pe toate celelalte sărăcii se arată prin cuvintele, că el nu numai o dată ar fi dorit să mănânce fărâmăturile ce cădeau de la masa bogatului, ci de multe ori. Iar că şi boala ajunsese la el cea mai înaltă treaptă se vede din cuvintele „că şi câinii lingeau rănile lui”.

Deci, dacă fiecare din aceste două rele este nesuferită şi grozavă, cum cineva, nefiind de oţel sau de fier, poate să le sufere pe amândouă întrunite? Sunt mulţi bolnavi, dar ei, totuşi, au hrana trebuincioasă; alţii, deşi sunt foarte săraci, dar totuşi se bucură de o bună sănătate. Una slujeşte spre uşurarea celeilalte.

Dar poţi tu să-mi numeşti pe cineva care a fost aşa de sărac şi aşa de bolnav ca Lazăr şi, pe lângă acestea, încă tot aşa de părăsit? Un altul, care nu are nimic şi nu capătă nimic de la casnicii săi, totuşi, când el zace în uliţă, poate afla compătimire de la cei ce îl văd. La Lazăr, însă, amândouă aceste suferinţe erau încă mai aspre, căci el se vedea părăsit de toţi, şi însăşi această părăsire a fost mai amarnică, prin aceea că el zăcea la poarta unui om bogat.

Dacă el ar fi zăcut într-un loc singuratic, şi suferinţele lui ar fi rămas nebăgate în seamă, aceasta nu l-ar fi durut aşa tare. Depărtarea de oameni l-ar fi învăţat răbdarea. Dar zăcând în apropiere de aşa mulţi beţivi şi îmbuibaţi, şi neavând de la nimeni nici cel mai mic ajutor, simţirea durerilor şi mâhnirea trebuiau să se aprindă mai tare şi mai mult. Căci aşa suntem noi: lipsa celor ce ar putea să ne ajute nu ne îngrozeşte aşa tare, ca atunci când ei, fiind de faţă, nu vor să ne întindă mâna. Şi această durere a pătimit-o Lazăr. Nu era nimeni care să-l mângâie cu cuvântul, nimeni cu fapta, nici un prieten, nici o rudă, nimeni dintre cei ce-l vedeau, căci toată casa bogatului era necucernică şi pierdută.

Durerea lui se mărea încă prin aceea că el vedea înaintea ochilor săi pe alţii fericiţi. Şi aceasta nu pentru că

Continut recent

Comentarii recente