Duminica Samarineanului milostiv - 25 după Cincizecime: Page 3din4

PrintPrint

muiere şi copii, aceasta se cuvine preoţilor!”. Iată, samariteanul nu grăia astfel, ci a apucat pe cel nenorocit ca pe un câştig mare.

Deci, când vezi pe cineva care are trebuinţă nu de vindecarea trupului, ci a sufletului, să nu zici: „Pentru ce nu-l vindecă acesta sau acela”, ci slobozeşte-l tu din boala sa şi nu întreba pentru ce alţii pregetă.

Când vezi o bucată de aur jos, negreşit nu întrebi mult de ce n-a ridicat-o acesta sau acela, ci te sârguieşti a întrece pe toţi ceilalţi şi a o ridica. Tot aşa trebuie să cugeti şi cu privire la fratele tău cel căzut; trebuie să crezi că în îngrijirea de dânsul ai găsit o comoară.

Când torni în rănile sufletului său untdelemnul învăţăturii creştineşti, când îl legi cu blândeţe şi-l vindeci cu răbdare, prin aceasta ai dobândit comoara cea mai mare, şi această singură faptă va stinge întru tine multe pete ale păcatului.
Când vezi pe cale un sărac, un nevoiaş, nu trece uşor pe lângă dânsul fără a-i da milostenie! Aceasta este frumos şi bine. Dar şi când vezi un frate pe calea păcatului, nu trece pe lângă dânsul, ci printr-un cuvânt prietenesc, ca printr-un frâu, opreşte-l de la calea sa cea rea şi adu-l iarăşi la Biserica lui Hristos. O astfel de milostenie este mai bună decât alta şi are mai mare preţ decât mii de talanţi de aur.

Ce zic eu: decât mii de talanţi? Nu!

Milostenia aceasta are mai mare preţ decât toată lumea cea văzută, căci omul este mai preţios decât lumea.

Pentru dânsul s-au făcut chiar cerul şi marea, soarele şi stelele.

Gândeşte deci la înălţimea vredniciei aceluia pe care tu poţi să-l mântuieşti, şi nu vei pregeta a te îngriji de dânsul, adică de sufletul lui cel nemuritor. Cine dă unui păcătos milioane, nu i-a dat aşa de mult ca cel ce mântuieşte sufletul lui, căci îl abate de la calea lui cea rea şi-l întoarce la fericirea cea dumnezeiască.

Cine dă săracului pune capăt foamei.

Cine îndreaptă pe păcătos pune capăt necucerniciei. Unul mângâie sărăcia, celălalt opreşte prihana. Unul slobozeşte trupul de la răutate, celălalt răpeşte sufletul de la iad.

Vedeţi, eu v-am arătat cum puteţi să câştigaţi o comoară; să nu pierdeţi deci acest câştig. De aceasta nu vă puteţi apăra nici prin sărăcie, nici prin propriile nevoi, căci aici n-aveţi altă cheltuială de făcut decât aceea a cuvântului şi a vorbei.

Însă cu totul împotriva acestei milostenii duhovniceşti este obiceiul cel rău, nu numai de a învinovăţi păcatele altora, ba încă a le şi dezvălui şi a le face cunoscute, fără a le îndrepta.

Nu trebuie să limbuţim asupra slăbiciunilor celor bolnavi, ci să le tămăduim.

Acest obicei rău, iubiţilor, noi trebuie să-l dezrădăcinăm, căci el pricinuieşte multe rele.

Descoperirea greşelilor altora face pe aceştia adeseori cu totul fără curaj spre îndreptare, pe când descoperirea însuşirilor celor bune ale lor ridică sufletul lor şi întăreşte duhul lor. Pentru aceasta, să răspândim ştiri care aduc obştei noastre cinste, iar nu de acelea care aduc ruşine fraţilor noştri.

De auzim ceva bun, să

Continut recent

acrasmari
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente