Duminica Tămăduirea femeii gârbove - 27 după Cincizecime: Page 2din5

PrintPrint

decât sărutările vrăjmaşului? De aceea trebuie să mulţumim prietenilor care ne dojenesc. Aibă ei drept sau nu aibă, ei totdeauna fac aceasta pentru ca să ne îmbunătăţească, nu ca să ne vatăme.

Vrăjmaşii, dimpotrivă, chiar şi când cu dreptate ne ocărăsc, fac aceasta nu spre a ne face mai buni, ci spre a ne defăima. Mai departe, când prietenii ne laudă, ei prin aceasta voiesc a spori râvna noastră; iar vrăjmaşii ne laudă cu scopul ca mai lesne să ne ducă la cădere, însă ori de la cine ar veni ocara, ea este pururea de mare folos, dacă cineva poate să o sufere şi nu se întărâtă prin ea.

Inţeleptul Solomon, zice: „Cel ce urăşte certarea este fără de minte” (Pilde 12, 1). El nu zice: „Cine nu poate suferi certarea aceasta sau cealaltă”, ci zice: „Cel ce urăşte certarea”. Când prietenul tău te ceartă cu dreptate, îndreaptă-ţi greşeala ta. Iar dacă el te-a certat fără temei, laudă buna lui cuviinţă, aprobă scopul lui şi mulţumeşte prieteniei lui, căci certarea lui a purces numai din dragostea lui cea mare către tine.

Aşadar, să nu ne scârbim când cineva ne ceartă.

Căci ar fi de cel mai mare folos pentru viaţa noastră, dacă noi, pe de o parte, pururea am certa cu sinceritate greşelile celor de aproape ai noştri, iar pe de altă parte, dacă şi noi am asculta cu bucurie certarea ce se atinge de noi. Ceea ce este doctoria pentru răni, aceea este certarea pentru greşelile noastre. Precum este fără de minte cel ce leapădă doctoria, aşa este fără de minte şi cel care nu voieşte să primească nici o certare.

Dar mulţi, când suferă certare, se întărâtă, căci gândesc şi zic întru sine: „Eu sunt atât de chibzuit şi priceput; trebuie eu să sufăr nişte astfel de imputări de la acest om?”. Ei nu gândesc că tocmai cu aceste cuvinte dau mărturie de cea mai mare lipsă de minte. Sfânta Scriptură zice: „Dacă vezi un om care se crede înţelept în ochii lui, să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el” (Pilde 26, 12).

Tocmai de aceea zice încă şi Sfântul Apostol Pavel: „Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi” (Romani 12, 16). Oricât de înţelept ai fi, oricât de mare pricepere ai avea, totuşi eşti om şi ai trebuinţă de un sfat bun. Numai Unul Dumnezeu nu are trebuinţă de sfat, şi numai despre Dânsul zice Apostolul: „Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11, 34).

Noi, oamenii, însă, de am fi de o mie de ori mai înţelepţi, totuşi, încă de o mie de ori am merita certare, căci stricăciunea firii noastre pururea se arată, înţeleptul Sirah zice: „Nu poate desăvârşirea să fie întru oameni”. Pentru ce? „Pentru că nu este nemuritor fiul omului”. „Ce este mai luminos decât soarele”, zice el mai departe, „Şi totuşi el se întunecă” (Sirah 17, 25-26). Precum şi această strălucită lumină şi razele cele luminoase uneori se întunecă, aşa şi priceperea noastră, chiar când se pare a scânteia în toată strălucirea sa cea de

Continut recent

Comentarii recente