Înălțarea Sfintei Cruci

PrintPrint

Predici la Inaltarea Sfintei Cruci gasiti pe aceasta pagina .

Împãrãþind în Roma Maxenþiu, persecutorul (307-312), fãcea multã chinuire popoarelor, gonindu-i ºi chinuindu-i nu numai pe creºtini, dar ºi pe pãgînii sãi ucigîndu-i ºi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurãþie, siluind casele celor de bun neam, ºi era tuturor romanilor foarte greu ºi urît, pentru acea tiranicã, cumplitã a lui viaþã ºi prea spurcatã. Deci, au trimis romanii, în tainã, la împãratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el sã vinã ºi sã-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenþiu, sfãtuindu-l pe el prieteneºte sã înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai cã nu l-a ascultat pe dînsul ºi nu s-a îndreptat, dar ºi mai amar s-a fãcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toatã oastea roma-nilor la împãrãþie-l alesese, nevrînd ca sã-l aibã deopotrivã cu sine la împãrãþie. Pentru cã Maxenþiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împãrãtesc, nu cu voinþa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cãrora le-a fãgãduit multe daruri ºi cin-ste. Iar Constantin a fost ales împãrat de cãtre toþi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin cã Maxenþiu tot neîndreptat petrecea, ba încã ºi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat ºi a mers asupra lui cu rãzboi. Vãzînd însã cã puterea oºtilor sale nu este de ajuns ºi gîndind apoi la farmecele cele rele ale lui Ma-xenþiu, a început a se îndoi, pentru cã ºtia cã Maxenþiu a vãrsat mult sînge omenesc la facerea vrãjilor: mulþi bãieþi, fete ºi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, cãutînd milostivirea deºerþilor idoli, spre care nãdãjduia. Deci, vãzînd Constantin cã la Maxenþiu era mare putere diavoleascã, a început a se ruga unui Dumnezeu care stãpîneºte cerul ºi pãmîntul, pe care ºi neamul creºtinesc îl cinsteºte, ca sã-i dãruiascã lui chip de biruinþã asupra prigonitorului. Drept aceea, rugîndu-se el cu osîrdie, i s-a arãtat în amiazã-zi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strãlucind mai mult decît soarele ºi deasupra scris pe dînsul: "În acest semn vei învinge". Au vãzut aceea ºi ostaºii toþi, între care era ºi dulcele Artemie cel care dupã aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, ºi se mirau. Iar cei mai mulþi dintre dînºii au început a se teme cã pãgînilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire ºi de moar-te, fiindcã pe cruce se pedepseau cu moarte tîlharii ºi fãcãtorii de rele. Deci, ostaºii se temeau ca nu cumva rãzboiul lor sã fie fãrã noroc ºi din pricina aceasta împãratul Constantin era în mare îndo-ialã. Iar într-o noapte, pe cînd dormea el, i s-a arãtat însuºi Hristos Domnul ºi iarãºi i-a arãtat semnul cinstitei cruci pe care îl vãzuse ºi i-a zis lui: "Sã faci asemãnare chipului acestuia ºi sã porunceºti ca sã-l poarte înaintea oºtilor ºi nu numai pe Maxenþiu, ba încã ºi pe toþi vrãjmaºii tãi îi vei birui". Deci, sculîndu-se
100
împãratul, a spus mai marilor sãi vedenia ºi chemînd argintari iscusiþi le-a poruncit lor

Comentarii recente