Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului: Page 15din41

PrintPrint

cu sila.

Deci, a mustrat-o pe ea însăşi conştiinţa ei cînd Sfîntul Ioan grăia despre iubirea de argint, care este rădăcina a toată răutatea, iar pe cei ce răpeau cele străine îi înfricoşa cu pedeapsa lui Dumnezeu. Din această pricină mîniindu-se împărăteasa asupra lui, cugeta cum l-ar izgoni pe Ioan de la patriarhie.

În acea vreme era în Constantinopol un bărbat oarecare, numit Teodorit, avînd boierie de patriciu şi bogăţie multă, pe care îl pizmuia împărăteasa şi, dorind să-i ia averea, căuta asupra lui vreo vină. Dar nu afla pentru că era om bun şi vieţuia cu dreptate.

Neputînd să-i ia cu sila averea, a aflat acest meşteşug, căci l-a chemat la sine şi i-a zis: "Ştii cîtă avere împărătească se cheltuieşte neîncetat; cît aur se dă oştilor care apără împărăţia şi fără de număr sînt aceia care se hrănesc în toate zilele din vistieria împărătească, din care pricină ni s-a împuţinat averea. Deci să dai şi tu o parte din averea ta, ca datorie către vistieria împărătească, pentru ca să afli la noi har şi pe urmă iarăşi vei lua la vreme ceea ce vei da acum".

Teodorit, pricepînd gîndul împărătesei, cum că nu-i trebuie să umple vistieria împărătească, ci inima sa cea nesăţioasă de iubirea de argint voieşte a o sătura cu averea lui, a mers la fericitul Ioan povestindu-i acea dorinţă a împărătesei şi-l ruga cu lacrimi să-l ajute şi să-l apere de împărăteasa care căuta să-i ia bogăţia. Iar Sfîntul Ioan îndată a trimis scrisoare către împărăteasa, sfătuind-o cu cuvinte alese şi blînde, ca să nu facă asuprire lui Teodorit. Iar ea, deşi era mînioasă asupra Sfîntului, însă a făcut atunci după cererea lui, pentru că s-a ruşinat de înţeleapta lui sfătuire şi a făgăduit că nu-i va face lui Teodorit nici un rău.

După aceasta, Teodorit, ascultînd gura cea de aur grăitoare a lui Ioan, care învăţa pentru milostenie şi sfătuia să nu ascundem comoara în pămînt, unde mîna cea zavistnică voieşte a o lua, ci în cer, unde nimeni nu o zavistuieşte nici n-o ia; apoi, temîndu-se ca nu cumva să cadă în vreo nevoie pentru bogăţia sa - căci ştia năravul împărătesei, că nu va înceta a căuta vină asupra lui pînă cînd îşi va săvîrşi răutatea -, pentru aceea a socotit să-şi dea bogăţia sa Împăratului ceresc.

Deci, oprindu-şi o mică parte din averile sale pentru chivernisirea casei, toate celelalte averi care erau foarte multe, le-a dat casei Bisericii, ca să fie spre hrană străinilor, săracilor şi bolnavilor.

Auzind împărăteasa de aceasta, s-a mîhnit foarte şi a trimis la Sfîntul Ioan, zicînd: "După porunca ta, sfinte patriarh, am iertat pe Teodorit patriciul, neluînd nimic de la dînsul pentru trebuinţa împărăţiei noastre, iar tu ai răpit averea lui spre a te îmbogăţi. Oare nu era mai cu cuviinţă a o lua noi, iar nu tu? Pentru că acela s-a îmbogăţit, slujind împăraţilor. Pentru ce te-ai împotrivit nouă? Noi n-am luat nimic de la dînsul; deci ţi se cădea şi ţie a nu lua averile lui".

La aceste cuvinte, Ioan a scris către împărăteasa în acest

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente