Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului: Page 35din41

PrintPrint

s-a făcut mare tulburare în curtea patriarhiei. Iar robul a fugit înapoi şi l-a întîmpinat un om care ieşise din baie şi care a vrut să-l prindă, iar el şi pe acesta l-a rănit cu sabia şi a murit.

Din acea vreme poporul străjuia cu osîrdie pe Sfîntul Ioan, ziua şi noaptea şezînd lîngă casa patriarhului, schimbîndu-se unii după alţii, căci vedeau că vrăjmaşii lui căutau să-l omoare. Apoi, trecînd cele cincizeci de zile, a venit poruncă de la împăratul ca Sfîntul Ioan să meargă în surghiun. Acolo era un bărbat cu boierie, care a sfătuit pe Sfîntul să iasă în taină, ca să nu se facă război între popor şi ostaşi, "căci atunci - zicea el - vei fi vinovat de multă vărsare de sînge, pentru că porunca este ca să te ia cu sila şi de se va împotrivi poporul, se va ridica război".

Sfîntul Ioan, auzind aceasta, a chemat pe episcopii săi iubiţi şi pe clerici, precum şi pe fericita Olimpiada diaconiţa şi, învăţîndu-i să fie tari în dreapta credinţă, le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă. Iar ei au plîns pentru dînsul cu amar, apoi şi el plîngînd, s-a despărţit de dînşii cu jale şi a ieşit pe porţile cele mici care erau spre mare, ca să nu fie ştiut de popor. Acolo ostaşii îl aşteptau şi, luîndu-l, îndată l-au pus într-o corabie mică şi l-au dus în Bitinia, iar de acolo, l-au dus mai înainte pe cale.

În aceaşi zi, după izgonirea Sfîntului Ioan, s-a aprins prestolul bisericii, nu din oarecare pricină omenească, ci din mînia lui Dumnezeu şi, deodată, focul s-a ridicat la înălţime şi s-a răspîndit prin toată biserica. Apoi, suflînd vînt puternic, a ieşit focul din biserică şi mergînd prin văzduh, a trecut prin tîrg, ajungînd la palat, unde se făcea sfatul boierilor, şi aprinzîndu-se şi acel palat, a ars pînă la temelii.

Atunci era o vedere înfricoşată, căci focul, ca în chipul unul şarpe însufleţit, umbla împrejur, arzînd casele cele mai depărtate, iar cele care erau mai aproape de biserică au rămas întregi, ca prin aceasta să fie cunoscut că nu din întîmplare, ci din mînia lui Dumnezeu s-a făcut arderea aceea, pentru izgonirea Sfîntului Ioan Gură de Aur.

Astfel că în trei ceasuri, adică de la ceasul al şaselea pînă la ceasul al nouălea, mulţime de zidiri preafrumoase, cu podoabe nespuse şi bogăţii fără număr, s-au prefăcut în cenuşă. Dar nici un suflet n-a pierit din tot poporul în focul cel înfricoşat, şi toţi ziceau că pentru izgonirea Sfîntului Ioan pedepseşte Dumnezeu cetatea cu foc, căci au izgonit fără vină pe plăcutul lui Dumnezeu. Iar vrăjmaşii Sfîntului Ioan, dimpotrivă, răspundeau zicînd că "cei de un gînd cu Ioan au aprins biserica".

Pentru aceea mulţi au fost prinşi şi pedepsiţi cu munci de către eparhul cetăţii, care era elin cu credinţa, dintre care unii au şi murit. Însă nu s-a aflat nici o pricină, cum că oamenii au dat foc, ci aceasta era numai mînia lui Dumnezeu.

Fericitul Ioan, fiind dus în surghiunie, a răbdat multe necazuri de la ostaşi, pentru că

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente