Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului: Page 36din41

PrintPrint

le poruncise împărăteasa să-l amărască în tot timpul pe cale, că doar va muri mai degrabă. Deci, îl puneau pe dobitoc fără şea şi mergea repede, aşa că într-o zi făcea cale cît s-ar fi cuvenit a merge două sau trei zile. Apoi nu-i dădeau odihnă deloc şi găzduia la case proaste şi necurate, uneori şi la case de jidovi, alteori şi la case de desfrînare. Iar în biserică nu-l lăsau nicăieri şi cu cuvinte de hulă îl dosădeau, îl ocărau şi-l batjocoreau. Apoi i-au luat banii ce i se dăduseră de cheltuială pe cale. Cu astfel de necaz a fost dus în surghiun Sfîntul Ioan Gură de Aur.

Cînd li se întîmpla a trece pe lîngă vreo cetate în care erau episcopi, prieteni de-ai lui Teofil, iar lui Ioan pizmaşi, aceia îi făceau negrăită batjocură, iar alţii nu-l lăsau nici în cetate să intre. Apoi unii îndemnau pe ostaşi, prin daruri, ca să-i facă şi mai mult necaz pe cale. Iar pe alocuri, auzind Sfinţii Părinţi că îl duc în surghiun, îi ieşeau în întîmpinare şi plîngeau pentru dînsul, pentru că învăţătorul acesta răbda chinuri pe nedreptate.

Despre acestea singur pomeneşte în epistola sa trimisă din Cucuso, către Ciprian, zicînd: "Multe nevoi mi s-au întîmplat pe cale, dar despre acelea n-am avut nici o grijă. Iar cînd am venit în părţile Capadochiei şi Tavrociliciei, multe cete de sfinţi părinţi ne întîmpinau pe noi şi nu numai de părinţi, ci şi mulţime de fecioare călugăriţe, vărsau izvoare de lacrimi şi plîngeau cu amar, văzîndu-ne pe noi că ne duce în surghiun, şi ziceau între ele: "Mai bine ar fi fost să se fi stins soarele, decît să fi tăcut gura lui Ioan". Şi aceste vorbe m-au tulburat mai mult şi m-au mîhnit, de vreme ce i-am văzut pe toţi plîngînd pentru mine; iar despre altele cîte mi s-au întîmplat, nici o grijă n-am avut". Acestea singur le-a scris Sfîntul Ioan despre sine.

Fiind dus în Armenia, în cetatea Cucuso, l-a primit cu dragoste în casa sa Adelfie, episcopul cetăţii aceleia, căci prin descoperirea lui Dumnezeu a fost sfătuit în vedenie să-l primească. Acolo petrecînd Sfîntul Ioan, prin învăţătura sa, a adus la Hristos pe mulţi necredincioşi închinători la idoli.

După aceea a venit poruncă de la împărăteasa ca Sfîntul Ioan să fie izgonit mai departe, într-un loc pustiu, ce se numea Pitiunt, care este la malul mării Pontului (Marea Neagră), ce se învecinează cu barbarii. Deci, luîndu-l ostaşii, l-au dus, făcîndu-i multe feluri de neajunsuri, ca şi întîi, că doar ar muri mai degrabă, ducîndu-l uneori prin ploaie şi alteori prin arşiţa soarelui, iar prin cetăţi şi prin sate nu-l lăsa să intre. Astfel călătorea Sfîntul Ioan spre surghiunul său.

Mai înainte cu puţine zile de sfîrşitul său, stînd într-o noapte la rugăciune, după obiceiul său, au venit la dînsul Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, pe care şi mai înainte îi văzuse, cînd vieţuia în mînăstirea Antiohiei, şi au zis către dînsul:

"Bucură-te, păstorul cel bun al oilor lui Hristos cele cuvîntătoare şi răbdătorule de chinuri! Sîntem trimişi la tine de Stăpînul

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente