Cuviosul Iosif, scriitorul de cantari

PrintPrint

Patria Sfîntului Iosif a fost Sicilia, născut din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi, anume Plotin şi Agatia, cărora, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu, le-a făcut parte să nască un rod ca acesta, care a fost la toată Sfînta Biserică de bună trebuinţă şi care a fost mai pe urmă scriitor de cîntări, împodobind Biserica cu cîntări şi canoane.

Acest copil a fost crescut în buna învăţătură a cărţii şi povăţuit la obiceiul cel bun; încît chiar în obiceiurile lui copilăreşti se puteau vedea obiceiurile bărbatului îmbunătăţit, ce avea să fie desăvîrşit. Pentru că era blînd şi smerit, înstrăinîndu-se de jocurile copilăreşti, iubind postirea şi înfrînarea din copilărie; că nu căuta bucate dulci, ci numai cu pîine şi cu apă se hrănea şi acelea seara. Apoi a sporit foarte mult în învăţătura dumnezeieştilor Scripturi.

Aşa crescînd pruncul acela cu trupul şi cu duhul, au năvălit barbarii asupra unei părţi a Siciliei şi au fost nevoiţi părinţii lui să fugă din patria lor în alte părţi. Deci a mers Iosif cu dînşii în Peloponis mai întîi, apoi, lăsîndu-şi părinţii pentru Dumnezeu, s-a dus în Tesalonic, Mitropolia Macedoniei. Aici, intrînd într-o mănăstire, s-a tuns în rînduiala monahicească, unde se deprindea bine în ostenelile pustniceşti, trecînd prin tot felul de nevoinţe ale vieţii călugăreşti, împlinind fără lenevire toată fapta bună, încît s-a făcut bărbat desăvîrşit şi monah iscusit.

Patul lui îi era pămîntul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură netrebnică, postirea îi era aspră, hrana, o bucată mică de pîine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea, se pleca în genunchi totdeauna, cînta din gură de-a pururea şi lucra mereu. Apoi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor cărţi, umplîndu-se de înţelepciune şi de înţelegere duhovnicească. El era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin chipul cinstitei şi sfintei sale vieţi, ale cărui fapte bune şi multele nevoinţe nu se pot spune cu de-amănuntul. Astfel fericitul Iosif, cu bună plăcere slujind lui Dumnezeu mai mult decît alţii, a fost silit de egumen şi de fraţi să ia rînduiala preoţiei şi a fost hirotonit preot de episcopul Tesalonicului. În această sfinţită rînduială se sîrguia spre mai mari nevoinţe şi osteneli, săvîrşind adeseori dumnezeieştile Taine, rugîndu-se cu lacrimi pentru el şi pentru toată lumea. Ducîndu-se în mănăstirea aceea Cuviosul Grigorie Decapolitul şi văzînd pe Cuviosul Iosif, a cunoscut că este un bărbat sfînt; deci l-a iubit foarte şi l-a făcut prieten şi împreună vieţuitor.

După cîtăva vreme, ducîndu-se în Bizanţ pentru întărirea credincioşilor care erau tulburaţi de eretici în acea vreme, a rugat pe egumen şi pe fraţi să-i dea ajutor pe Iosif, pentru că nu voia să se despartă de el. Dar fraţii şi egumenul nu voiau să se despartă de un împreună vieţuitor ca acela, care era rob adevărat al lui Dumnezeu. Însă, netrecînd rugămintea marelui stareţ, socotind şi trebuinţa Bisericii care se învăluia de furtuna ereticilor, au lăsat pe fericitul Iosif să plece cu Sfîntul Grigorie Decapolitul la Bizanţ. Mergînd ei acolo, locuiau la biserica Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi se oboseau prin aspra viaţă, rîvnind unul altuia, dar mai

Comentarii recente