cu bătaia, l-au aruncat în temniţă, spre a se socoti ce îi vor face. Iar a doua zi, scoţîndu-l, îl întrebau: "Te-ai gîndit să te lepezi de Hristos şi să fii una cu noi?" Şi văzîndu-l neschimbat, iarăşi l-au bătut cu toiege pînă la sînge. Apoi se ruga încetişor lui Dumnezeu, zicînd: "Întăreşte-mă, Unule Atotputernice, Dumnezeule! Dă-mi putere şi tărie şi-mi întinde mîna cea ajutătoare din sfîntul Tău locaş". După aceea grăia către vrăjmaşii săi: "Nimic din cele ce sînt în lume, bune sau rele, nu vor putea să mă întoarcă de la scopul meu niciodată, să nu-mi fie vreodată să cred în alt chip altfel decît creştinii, să nu-mi fie ca, ori cu îmbunările să fiu amăgit, ori cu muncile să fiu biruit. Faceţi ceea ce voiţi, ca mai degrabă să mă trimiteţi din această viaţă de scurt timp, la veşnica viaţă. Sînt rob al lui Hristos, lui Hristos Îi urmez şi pentru Hristos mor, ca să locuiesc cu Dînsul în veci". Atunci nedrepţii judecători au poruncit, ca iarăşi să arunce pe sfîntul în temniţă. Dar ei nu îl duceau pe mucenic, ci îl tîrau de păr, într-o parte şi în alta, lovindu-l peste obraz şi călcîndu-l în picioare; apoi l-au închis în temniţă.
A doua zi scoţîndu-l iarăşi şi aceleaşi cuvinte ca mai înainte cu îndrăzneală grăindu-le şi fiind neplecat în creştineasca credinţă, a poruncit ca iarăşi să-l bată fără milă. Iar mucenicul, fiind bătut, cînta cu bucurie cîntări bisericeşti: "Hristos a înviat din morţi...", şi celelalte, pentru că erau zilele Paştilor. Deci, tot trupul lui s-a rănit de bătăi şi pămîntul s-a roşit cu sîngele lui, iar sfîntul mucenic răbdînd ca în trup străin, uneori cînta, iar alteori grăia către cei ce-l munceau: "Bateţi, bateţi, cu toată puterea voastră, bateţi şi pe cît puteţi înmulţiţi bătăile; dar să ştiţi că niciodată nu veţi putea să mă înstrăinaţi de la Hristosul meu şi să mă faceţi la un gînd cu voi". Iar muncitorii, ruşinîndu-se, l-au aruncat iarăşi în temniţă pe mucenic; şi-l munceau cu nevoia temniţei, cu strîmtorarea legătu-rilor, cu foamea şi cu setea cîteva zile.
După aceea iarăşi scoţîndu-l şi cu nici un fel de munci nemişcîndu-l din credinţa lui Hristos, l-au judecat spre ardere. Deci, cînd îl duceau la moarte, legat cu lanţ de fier, ca pe o oaie la junghiere, unii îl loveau cu mîinile peste grumaji, alţii îl dosădeau cu cuvinte ocărîtoare, iar alţii cu durere îl sfătuiau să-şi cruţe tinereţile sale. Dar mucenicul lui Hristos, mergea nu ca la moarte, ci ca la o mare cinste. Şi, ajungînd la un loc unde era aprins un foc mare, n-a aşteptat pînă ce îl vor arunca în foc; ci singur a sărit în mijlocul văpăii. Iar muncitorii apucîndu-l de capul lanţului de care era legat, au tras afară din foc pe mucenic, dar el cu greu socotind lui aceasta, a zis către muncitori: "Pentru ce nu-mi daţi parte ca să ard în văpaie? Pentru ce nu mă lăsaţi să fiu jertfă bineplăcută Hristosului meu?" Iar judecătorii, deşi ştiau că este amară moartea prin arderea focului, însă de
Comentarii recente