Sfantul Stefan, Episcopul Permului: Page 2din12

la lumina adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, Ziditorul a toată făptura.

Dar pămîntul acela al Permului, fiind demult în stăpînirea Moscovei, mai întîi a învăţat bine limba lor; apoi, înţelepţindu-l Dumnezeu, a aflat nişte litere neştiute şi a alcătuit limba permilor, ca să alcătuiască Scriptura în limba lor; apoi a scris cărţi, tălmăcind cîteva cărţi ruseşti în această limbă. După aceasta, căutînd mai multă înţelegere, a învăţat şi limba grecească, citind-o şi înţelegînd-o, ştiind, deci, a citi în trei limbi: ruseşte, greceşte şi permeşte. Apoi din zi în zi sporind, îşi mărea acea dumnezeiască dorinţă, ca să meargă să propovăduiască în Permia, cu lacrimi şi cu post rugîndu-se lui Dumnezeu, ca după a Sa bună voinţă să-i lămurească calea. Şi a mers mai întîi către mai sus pomenitul episcop Gherasim al Colomiei, fiind el atunci în Moscova, cîrmuitor al Mitropoliei Rusiei celei fără de mitropolit, descoperindu-i scopul său şi dorinţa cea mare a inimii de a propovădui necredincioşilor, ca ori să-i întoarcă pe ei la Hristos Dumnezeu, ori singur să pătimească de la dînşii şi să-şi pună viaţa pentru Mîntuitorul nostru, ca să se împlinească cuvîntul Apostolului care zice: Vouă vi s-a dat nu numai a crede în Hristos, ci a pătimi pentru Dînsul .

Şi cerea fericitul Ştefan binecuvîntare de la dînsul (de la episcop) spre scopul său. Şi s-a minunat acela de o osîrdie ca aceea pentru Hristos şi de dorinţa mîntuirii sufletelor omeneşti. Apoi, cunoscînd în el dumnezeiasca chemare spre lucrul acela ca lucrare a Duhului Sfînt, a preamărit pe Stăpînul Hristos; şi dîndu-i din moaştele sfinţilor, Antimise şi Sfîntul Mare Mir, cum şi cele-lalte trebuincioase spre sfinţirea bisericilor, l-a liberat cu pace.

Luînd cuviosul scrisori din Moscova, mergea noul apostol în pămîntul Permiei, unde n-au umblat picioarele ucenicilor lui Hristos, unde n-a ieşit vestea şi propovăduirea Sfinţilor Apostoli, unde nici urmă nu era de dumnezeiasca cunoştinţă şi dreapta credinţă, nici numele lui Dumnezeu nu era numit; ci toate erau fără de Dumnezeu şi întunecate desăvîrşit cu întunericul nebuniei şi al orbirii. Şi ajungînd la pămîntul acela, a adus fierbinţi rugăciuni către Dumnezeu şi a început a umbla prin neamul cel îndărătnic şi răzvrătit, ca o oaie în mijlocul lupilor, propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi învăţînd credinţa creştinească, ca să creadă în Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi toată făptura cea văzută şi nevăzută. De aceea unii, auzind propovăduirea lui, se mirau de învăţătura cea nouă; apoi cu încetul începeau a cunoaşte adevărul şi primeau sfînta credinţă şi se botezau; şi stînd lîngă robul lui Dumnezeu, Ştefan, învăţau şi se povăţuiau de la dînsul pe calea mîntuirii.

Dar cei mai mulţi nici nu voiau să-l audă, ci îi făceau multe supărări; unii îl batjocoreau, alţii îl defăimau cu cuvinte de ocară, iar alţii năvăleau cu securile asupra lui să-l ucidă. Alţii, voind să-l ardă, adunau pe foc vreascuri şi paie, dar dreapta lui Dumnezeu acoperindu-l, apăra pe robul Său de ucigaşele mîini şi de moarte, pentru mai multă mărire a sfîntului Său nume. Deci, botezînd cîteva suflete şi adunînd puţină turmă a oilor cuvîntătoare aduse lui Hristos,