Duminica Fiului risipitor - 34 după Cincizecime: Page 3din4

PrintPrint

face mustrari in loc de a-i da doctorii, nici nu-1 pedepseste in loc de a-1 tamadui. Cata vreme a fost departat de la noi, gandeste parintele, el a fost lasat foamei, rusinii si celor mai infricosate ticalosii de tot felul. De aceea zice el: „A fost pierdut si s-a aflat, mort si a inviat”. El prin aceasta voieste sa zica celuilalt fiu: „Uita-te nu la cele de fata, ci cumpaneste marimea ticalosiei lui celei de dinainte. Tu ai acum inaintea ta un frate, nu un strain”! El s-a intors la tatal, si acesta nu-si mai poate aminti cele de dinainte, ci isi mai aminteste numai de acele ce il misca la compatimire, la indurare, la pogoramant si crutare. De aceea el si vorbeste numai ele cele ce patimise fiul sau, nu insa si de cele ce facuse el. Nu pomeneste ca acela cheltuise in destrabalari toata averea sa, ci numai ticalosia cea inmiita cu care avusese a se lupta.
Cu aceeasi ravna, ba chiar cu mai mare, pastorul cel bun a cautat oaia cea pierduta, in pilda cea dinainte, fiul cel ratacit s-a intors singur; insa pastorul a alergat dupa oaia cea ratacita, iar cand a aflat-o, a luat-o pe umerii sai si s-a bucurat pentru dansa mai mult decat pentru celelalte, care nici cand nu se pierdusera (Lc. 15, 5). Dar socoteste cum a adus el indarat oaia cea pierduta. El n-a certat-o, nici n-a pedepsit-o, ci a luat-o pe umerii sai si a adus-o el insusi la turma indarat.
Deci, stiind noi ca Dumnezeu pe pacatosii ce se intorc la El nu numai ca nu-i respinge, ci ii primeste tot asa de prietenos ca si pe cei drepti, si nu numai ca nu-i pedepseste, ci El insusi umbla dupa dansii si-i cauta, si aflandu-i se bucura de ei mai mult decat de cei drepti; stiind noi acestea, de suntem pacatosi, sa nu deznadajduim, iara, pe de alta parte, nici de faptele cele bune ale noastre sa nu ne inchipuim nimica.
Sa tremuram pentru noi, ca nu cumva prin bizuinta sa cadem in pacat; iar daca am cazut, sa aducem pocainta. Precum am zis de la inceput, doua lucruri ne arunca in pierzare, adica bizuirea noastra cea falsa, cand ne semetim, si deznadajduirea, cand am cazut. De aceea, Pavel, spre a-i face atenti pe cei ce cred a sta neclintiti, zice: „Celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada”(I Cor. 10, 12). Iara pentru a scula iarasi pe cei cazuti, si spre a destepta in ei o ravna noua mai mare, scrie el catre Corinteni: „Voi plange pe multi [dintre voi], care au pacatuit si nu s-au pocait” (II Cor. 12, 21).
El socoteste prin aceasta ca aceia care nu s-au pocait sunt mult mai de jelit decat cei ce au pacatuit. Iara profetul Ieremia a zis: ,,Au doara cel ce cade nu se scoala; sau cel ce se abate nu se intoarce?” (Ier. 8, 4). La fel ne sfatuieste David, cand zice: „O de I-ati auzi glasul care zice: „Sa nu va invartosati inimile

Comentarii recente