Duminica Înfricoșatei Judecăți: Page 2din5

PrintPrint

pe noi înșine o soartă cu mult mai înfricoșată, când noi vom fi încuiați afară de bucuria cea negrăită și osândiți la munca cea veșnică?

Chiar dacă n-ar fi iad, totuși ar fi o pedeapsă grozavă de a fi scos afară din mărirea aceea negrăită. Sau credeți voi că ar fi un chin mic aceste de a nu fi cineva în partea acelor fericiți și a nu se învrednici de acea mărire negrăită, a fi scos din acea ceată mărită și din acele bucurii nesfârșite?

Dar dacă la acestea se mai adaugă încă întunericul, încă scrâșnirea dinților, încă lanțurile cele nedezlegate, viermele care nu moare niciodată, focul cel nestins, spaima și chinurile de tot felul; dacă limba arde ca la îmbuibatul cel bogat, de pildă; dacă noi țipăm fără a fi auziți de cineva și suspinăm de durere fără a fi băgați în seamă, nefiind nimeni care să ne mângâie - nu suntem noi oare atunci cei mai nenorociți și cei mai vrednici de plâns dintre toate făpturile?

Când noi vizităm o temniță și vedem pe cei nenorociți, pe unii legați cu lanțuri de fier, pe alții zăcând în camere întunecoase, ne înfiorăm și ne străduim să facem totul ca să nu ajungem și noi într-o asemenea ticăloșie.

Dacă la o astfel de privire noi ne cutremurăm, ce se va întâmpla oare cu noi atunci când, încătușați, ne vom arunca în prăpastia iadului? Lanțurile de acolo nu sunt de fier, ci de foc, care niciodată nu se stinge, iar căpeteniile temniței nu sunt din neamul nostru, că poate li s-ar insufla compătimire și milă de noi, ci sunt duhurile cele rele, înfricoșate și nemilostive, care ne muncesc și ne chinuiesc pentru păcatele noastre.

La ele nu folosesc cu nimic banii și darurile și toate mituirile; încă sunt zadarnice și toate rugămințile și vorbele cele prietenești, neputând aduce nici o ușurare. Aici nu este iertare, nici pogorământ.

Chiar dacă Noe, Iov și Daniil ar vedea pe rudele lor în acest loc de pedeapsă, nu ar cuteza să mijlocească pentru dânșii, nici n-ar putea să le întindă vreo mână de ajutor (Iez. 14, 14).

De aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinți între strămoșii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viața cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).

Aceste cuvinte, iubiților, trebuie să străbată în auzul nostru și să ne facă cu luare aminte. De arde în tine focul poftelor celor păcătoase, gândește la focul acelei pedepse și focul cel dintâi se va stinge în tine.

Gândești tu să spui vreun neadevăr? Adu-ți aminte de scrâșnirea dinților cea din iad și frica de dânsa va fi frâu pentru gura ta. Plănuiești tu să săvârșești o răpire? Ascultă glasul Judecătorului, care zice: „Legați-i mâinile și picioarele și-l aruncați întru întunericul cel mai dinafară” (Mt. 25, 40); dacă gândești la aceasta, îndată vei goni de la tine pofta cea rea.

De ești împietrit și nemilostiv, adu-ți aminte de cele cinci fete nebune, care

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente