Duminica Ortodoxiei - 1 a Postului Mare: Page 2din5

PrintPrint

nici prin propria ei însușire, ci prin lenevirea și ușurătatea oamenilor care nu au socotit deosebirea între făptură și Făcătorul.

Vom dori oare nimicirea făpturii, când ea pentru mintea cea ușuratică a multora s-a făcut pricina răului? Dar ce vorbesc eu despre făptură? Să vorbim despre membrele noastre proprii, încă și acestea se fac pricină a pierderii noastre, când noi suntem nebăgători de seamă și ușuratică. Nu din sine și prin propria lor însușire membrele trupului nostru se fac pricină a pieirii noastre, ci prin vinovăția noastră.

Iată, ochiul ți s-a dat pentru ca să privești făptura lui Dumnezeu si să lauzi pe Făcătorul și Domnul. Insă dacă tu întrebuințezi rău ochiul, atunci el se face pentru tine îndemn spre necurăție si desfrânare. Limba ți s-a dat ca să lauzi și să preamăresti pe Domnul Dumnezeu. Iar dacă o vei întrebuința rău, atunci ea se face ajutătoare la hulirea lui Dumnezeu.

Mâinile ți s-au dat ca să le întinzi către Dumnezeu întru rugăciune. Iar dacă tu nu vei fi cu priveghere asupra ta, le vei întinde și la lăcomia averii și la răpire. Picioarele ți s-au dat ca să alergi cu dânsele la lucrurile cele bune. Însă dacă tu ești leneș și ușuratic la minte, vei alerga cu dânsele și la răutăți.

Așadar, vezi că celui leneș și ușuratic la minte toate îi sunt vătămătoare. Ceea ce pentru alții este doctoria cea mai vindecătoare, lui îi aduce moarte. Aceasta însă nu vine de la doctorie, ci de la om și de la slăbiciunea lui. Dumnezeu a făcut cerul cel înstelat pentru ca tu să admiri pe Făcătorul și să te închini Lui.

Însă unii au lăsat pe Făcătorul și s-au închinat stelelor. Aceasta iarăși provine de la ușurătatea minții și de la nebunia lor. Dar ce vorbesc eu despre făptură? Poate oare să fie ceva mai mântuitor decât Sfânta Cruce? Și însăși crucea s-a făcut sminteală celor slabi. „Cuvântul crucii este celor pieritori nebunie, iară celor ce se mântuiesc, puterea lui Dumnezeu este”, precum zice Apostolul (I Corinteni 1, 18). Și iarăși: „Noi predicăm pe Hristos cel răstignit, iudeilor sminteală, iară păgânilor nebunie” (I Corinteni 1, 23).

Și cine a fost mai iscusit în predicarea Evangheliei decât Pavel și Apostolii? Și totuși Apostolii au fost multora „miros de moarte” (adică pricină de pierzare veșnică). Pavel zice așa: „Unora suntem mireasmă a morții, spre moarte, iar altora mireasmă a vieții, spre viață” (II Corinteni 2, 16).

Așadar, vezi că unui slab chiar Pavel poate să-i aducă vătămare, pe când pe cel tare nici Satana nu poate să-l vatăme vreodată. Trebuie oare să vorbim și de Hristos? Ce se poate asemăna cu mântuirea ce vine de la Dânsul? Ce este mai binecuvântat decât venirea Lui pe pământ?

Însă tocmai această arătare mântuitoare și binefăcătoare a Domnului, pentru mulți s-a făcut pricină de o mai mare pedeapsă. Însuși Domnul adeverește aceasta: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta - zice El - ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi” (Ioan 9, 39).

Ce va să zică aceasta?

Comentarii recente