Duminica Ortodoxiei - 1 a Postului Mare

PrintPrint

Predici la aceasta duminica gasiti accesand urmatoarea pagina .

 Predica Sfântului Ioan Gură de Aur

Ascultă cum Psalmistul se minunează de plăsmuire zicând: „Cât de mari sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 24). Psalmistul însă nu înșiră aceste lucruri cu de-amănuntul, ci numai se închină adâncului celui necuprins al înțelepciunii dumnezeiești.

„Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Matei 4, 1).

Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei.

Astăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum.

Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre.

Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră? Cine ar putea să fie așa de nebun și nepriceput încât să hulească plăsmuirea și să o învinovățească? Așadar, ce să zicem despre dânsa? Nu este rea, ci mărită, fiind o dovadă despre înțelepciunea, puterea și bunătatea lui Dumnezeu.

Ascultă cum Psalmistul se minunează de plăsmuire zicând: „Cât de mari sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 24). Psalmistul însă nu înșiră aceste lucruri cu de-amănuntul, ci numai se închină adâncului celui necuprins al înțelepciunii dumnezeiești.

Iară cum că Dumnezeu a făcut spre folosul nostru plăsmuirea cea atât de mărită și de faimoasă, de asemenea ne-o spune Sfânta Scriptură, în cartea înțelepciunii, unde se zice: „Din mărimea și frumusețea făpturilor se cunoaște însuși făcătorul lor” (Iisus Sirah 13, 5). Ascultă încă și pe Apostolul Pavel, când scrie: „Ființa cea nevăzută a lui Dumnezeu de la zidirea lumii, din făpturi socotindu-se, se vede” (Romani 1, 20).

Fiecare din aceste graiuri biblice ne dau a înțelege prin cuprinderea lor că făptura ne duce la cunoștința Făcătorului ei, care este Dumnezeu. Deci, când vedem că această făptură, mărită și vrednică de mirare pentru mulți, s-a făcut pricină de necucernicie - putem noi oare să învinovățim făptura? Nu, desigur nu, ci pe aceia care așa de rău s-au slujit de dânsa.

Dar poate veți întreba: cum poate făptura, care duce la cunoștința lui Dumnezeu, să fie pricina necucerniciei? Apostolul răspunde la aceasta așa: „Ei s-au întunecat în cugetele lor și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” (Romani 1, 21 - 25). El aici cu nici un cuvânt nu pomenește de Satana, sau de vreun duh rău, ci vorbește numai despre făptură, care altminteri duce la cunoștința lui Dumnezeu. Dar cum oare s-a făcut ea pricina necucerniciei? Nu prin ea însăși,

Continut recent

Comentarii recente