Duminica Floriilor - 6 a Postului Mare

PrintPrint

Predici la aceasta duminica gasiti accesand urmatoarea pagina .

Intrarea Domnului în Ierusalim - Sfântul Luca al Crimeei

Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug” (Zah. 9, 9).

„Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni - învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le diavolilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea, să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor, împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.

El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii - fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel - mai presus de lume, Dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi.

El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3). Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte: „Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi” (Lc. 19, 41-42). „O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău - nu pământesc, ci ceresc!”.

Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului,

Continut recent

Comentarii recente