Cuviosul Eftimie Atonitul

PrintPrint

Cuviosul părintele nostru Eftimie a fost din Iviria, dintr-o cetate ce se numeşte Tac, fiu din părinţi dreptcredincioşi, slăviţi şi bogaţi. Deci, după ce tatăl său s-a lepădat de strălucirea şi slava cea vremelnică şi stricăcioasă a lumii acesteia, şi-a ales sărăcia cea întru Hristos, făcătorul de bogăţie şi s-a îmbrăcat în chipul cel îngeresc al monahilor, numindu-se Ioan, şi s-a dus în Constantinopol. Eftimie, fiind prea mic, a rămas împreună cu moşul lui, bărbat vestit întru slavă şi fapte bune, care l-a crescut în învăţătura şi sfătuirea Domnului. Trecînd puţină vreme, a luat împreună cu el pe Eftimie şi s-a dus în Constantinopol spre căutarea fiului său, Ioan, tatăl Cuviosului Eftimie. Aflîndu-l, l-a îndemnat cu multe cuvinte şi cu lacrimi să se întoarcă în patria sa. Însă, el nu numai că nu s-a înduplecat la rugămintea tatălui său, ci căuta în tot chipul să ţină cu dînsul şi pe fiul său, Eftimie, care i-a pricinuit mare mîhnire.

Deci, fiindcă se făceau multe pricini între dînşii pentru aceasta, deoarece Ioan căuta să ia pe fiul lui, iar tatăl său nu-l lăsa, pentru aceasta s-a înştiinţat Nichifor, împăratul de atunci, care a poruncit ca amîndoi să meargă la dînsul, aducînd împreună cu dînşii şi pe Eftimie. După ce au stat înaintea lui cîte trei şi a auzit pricina ce aveau pentru copil, împăratul a zis: "Să nu ia cu sila pe copil nici unul nici altul, ci să-l lase în voia lui Dumnezeu şi la care va voi copilul să meargă de voia sa, la acela să meargă". Lăsînd copilul în voia lui, a alergat îndată în mîinile tatălui pe care nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut pînă în ceasul acela. Fapta aceasta, pe care a făcut-o copilul, a pornit spre minune şi spre lacrimi pe toţi cei ce se aflau acolo.

Fericitul Ioan, primind pe fiul său ca din mîna lui Dumnezeu, l-a îmbrăcat îndată în chipul monahicesc şi l-a dat la dascăli ca să înveţe carte. Bunul Eftimie, avînd pe lîngă isteţimea minţii şi multă fierbinţeală şi sîrguinţă, a învăţat în puţină vreme atît înţelepciunea cea din afară, cît şi înţelepciunea lui Dumnezeu cea dinăuntru şi s-a arătat rîu al învăţăturilor Duhului. După aceasta a căzut în grea şi mare boală, însă, cu sprijinul şi ajutorul Preasfintei Stăpîne Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut sănătos. Astfel sporea în fapte bune şi în înţelepciune. Iar dintre multele minuni ce se povestesc despre dînsul, este nevoie să amintim una din ele, spre încredinţarea celor multe.

Într-una din zile a venit la el un evreu, căutînd a-i vorbi de credinţă. Fericitul Eftimie nu voia nici într-un fel să vorbească cu evreul acela, zicînd: "Vorbirea cu evreii este deşartă!" Fiind îndemnat de tatăl său, cu sila s-a înduplecat a vorbi şi a început cu dovezi din Scriptura cea veche să surpe cuvintele evreului, să-i astupe gura. Deci, evreul, nesuferind biruinţa, a îndrăznit să grăiască hule împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci fericitul Eftimie s-a aprins de dumnezeiasca rîvnă şi a zis: "Să se astupe gura care grăieşte hule asupra Domnului şi Dumnezeului nostru". Şi îndată

Comentarii recente