Cuviosul Nifon, din Athon

PrintPrint

 

Cuviosul părintele nostru Nifon a fost de neam din Argurocastron, dintr-un sat ce se numeşte Lucovi. Tatăl lui a fost preot, foarte cucernic şi temător de Dumnezeu. După ce s-a făcut de zece ani, fratele tatălui său l-a luat şi l-a dus în mănăstirea Sfîntului Nicolae, unde era eclesiarh. Acea mănăstire era zidită de Constantin, pururea pomenitul împărat, care se chema Monomahul, în locul ce astăzi se zice Mesopotamia.

De la început l-a învăţat Sfintele Scripturi, apoi l-a îmbrăcat în schimă monahală. Deci, văzîndu-l cît de mult sporea la învăţătură, cît şi la ascultarea mănăstirii, l-a hirotesit citeţ; iar după ce a ajuns la vîrsta desăvîrşită şi văzîndu-l că odată cu vîrsta a crescut şi în fapta bună, l-a hirotonit ieromonah. Deci, cuviosul, fiind foarte isteţ şi osîrdnic, citind dumnezeieştile Scripturi şi vieţile sfinţilor, s-a făcut şi mai învăţat. De aceea, aprinzîndu-se dragostea lui Dumnezeu în inima lui şi arzînd de dorul liniştii, a plecat din mănăstirea Sfîntului Nicolae şi s-a dus la un îmbunătăţit pustnic, care atunci venise de curînd de la muntele Sinai, petrecînd într-un deal care se numea Geromerie. De la acela a învăţat mai cu dinadinsul petrecerea monahicească. Deci, îndulcindu-se de mierea liniştii, nu putea să se mai întoarcă în lume; şi astfel a părăsit patria, rudele, prietenii şi orice avuţie lumească şi s-a dus cu osîrdie în Sfîntul Munte şi, cu a lui Dumnezeu povăţuire, a mers în părţile lavrei celei mari la şederea Sfîntului Petru Athonitul.

Acolo, aflînd un pustnic minunat, cu numele Teognost, s-a supus lui cu desăvîrşită ascultare. Iar după trei ani, înştiinţîndu-se Teognost că Nifon este preot şi văzînd multele lui fapte bune şi mari, n-a voit să-l mai aibă pe el ca pe un supus, ci ca pe un frate întocmai cu cinstea. Dar, fiindcă şi Teognost nu se pleca la aceasta, pentru desăvîrşita lui smerenie, Cuviosul Nifon a plecat de acolo, îmbogăţit cu darul lacrimilor; şi s-a dus în chilia marelui Vasilie, care era acolo aproape. El a rămas într-însa cu desăvîrşită linişte 14 ani, mîncînd, o dată pe săptămînă, pîine uscată.

Odată, încuibîndu-se ciuma în mănăstirea Lavrei şi murind mulţi fraţi, egumenul a rugat pe Cuviosul Nifon să vină la biserică să slujească deoarece rămăseseră puţini preoţi. Cuviosul, iubind liniştea, a zis către egumen: "Iartă-mă, părinte, că sînt necărturar şi prost!" Atunci egumenul a zis: "Să slujească măcar la chiliile din afară de lavră". Acesta, ca un smerit cugetător ce era, a ascultat de egumen, petrecînd astfel trei ani. Dar, fiindcă inima lui ardea cu totul de dorul liniştii, a plecat de acolo şi s-a dus la divanuri, unde este acum schitul Sfintei Ana. Acolo s-a liniştit mulţi ani, fără colibă şi fără acoperămînt, mîncînd buruieni.

O petrecere ca aceasta nesuferind să o vadă oarecare din acei monahi, fiind porniţi din zavistia urîtorului binelui, l-au pîrît la egumenul Sfintei Lavre că este rătăcit, că s-a scîrbit de pîine şi de aceea mănîncă buruieni. Atunci egumenul, chemîndu-l în mănăstire, i-a zis: "Pentru ce, fratele şi fiul meu, duci o viaţă aşa de aspră şi înaltă, din care se naşte mîndria

Comentarii recente