Cuviosul Nifon, din Athon: Page 3din7

a luat untdelemn din candela icoanei, şi a uns trupul bolnavului, şi îndată Marcu s-a tămăduit, sculîndu-se din patul unde zăcea. Atunci sfîntul i-a zis: "Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău!"

După acestea, Marcu a căzut iarăşi în neascultare. Căci, cerînd voie de la Cuviosul Nifon să meargă la malul mării să pescuiască, s-a dus la mare. Dar el, neluînd aminte la cuvintele cuviosului, ca un neascultător, s-a pogorît la malul mării ca să spele rasele lui cele vechi şi să prindă peşte cu undiţa. Acolo, unde se îndeletnicea el cu aceasta, un mare cîine-peşte a sărit din mare fără veste asupra lui, ca să-l înghită. Marcu, înspăimîntîndu-se, a chemat în ajutor rugăciunea bătrînului şi, dîndu-se puţin în lături, abia a scăpat de acel peşte-cîine şi îndată a alergat la sfîntul tremurînd, ţinînd în mînă peştii ce-i prinsese.

Văzîndu-l, sfîntul i-a zis: "Neascultătorule, nu te face necredincios; pentru că cel ce s-a prefăcut în şarpe la strămoşi şi i-a învăţat neascultarea, acela s-a prefăcut astăzi în peşte-cîine, pentru neascultarea ce te-am învăţat mai înainte, voind a te arunca în groapa neascultării sufleteşti şi trupeşti. Însă Hristos, Care a venit în lume să-l surpe, ţi-a ajutat astăzi, aşteptînd pocăinţa ta, pentru nemărginita Lui bunătate. Iar eu niciodată nu voi mînca din peştele neascultării!" Marcu, auzind acestea, a aruncat peştii departe şi, căzînd la picioarele sfîntului, cerea cu lacrimi fierbinţi iertare; iar sfîntul, ca un preamilostiv, l-a iertat. De atunci înainte a păzit desăvîrşit ascultarea, pînă şi-a sfîrşit viaţa şi s-a dus la viaţa cealaltă cu bună nădejde, ca să ia în minte plata ascultării sale. El a lăsat urmaş al său, ca să slujească sfîntului, pe Gavriil nepotul său, al cărui tată se numea Dositei. Acest Dositei a rugat odată pe Cuviosul Nifon să trimită pe Graviil pentru o trebuinţă oarecare la sfînta mănăstire Vatopedu, rînduindu-i în ce zi să vină înapoi. Cînd a sosit ziua cea rînduită, Gavriil nu s-a mai întors. Atunci Dositei a început a plînge, socotind că s-a robit fiul său, căci auzise că agarenii pradă acele părţi.

Sfîntul Nifon, cu ochii sufletului cei înainte-văzători, ştiind cele făcute, a zis: "Nu plînge, bătrînule Dositei, pe fiul tău, că este liber!" Astfel, mai înainte de a apune soarele, a sosit şi Gavriil, fără a pătimi ceva rău. Sfîntul Nifon, cunoscînd mai înainte că după şase luni Sfîntul Maxim va adormi somnul cel de pe urmă, a zis către ai săi: "Să mergem către Sfîntul Maxim, ca să ne îndulcim de el, că n-o să-l mai vedem mult în această viaţă!" Deci, s-a dus către el şi, făcînd sărutarea cea întru Hristos, Sfîntul Maxim a zis: "Iubiţii mei fraţi, bucuraţi-vă întru Hristos, că aceasta este cea mai de pe urmă întîlnire a noastră; căci de acum nu ne vom mai vedea unul cu altul!" Astfel s-a împlinit proorocia amîndurora întocmai.

După mulţi ani, ciuma a venit iarăşi în Sfîntul Munte şi Ga-vriil s-a îmbolnăvit atît de rău, încît era în primejdie de moarte; deci, văzîndu-l tatăl lui, plîngea