Sfintii Mucenici Manuil, Savel si Ismail

PrintPrint

Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost fraţi de o mamă. Patria lor a fost Persia; părinţii lor nu erau de o credinţă, căci tatăl lor ţinea de păgînătatea persienească, iar maica lor de credinţa creştinească. Aceasta, hrănindu-şi pe fiii săi cu laptele său ca o adevărată maică şi, adăpîndu-i pe ei din tinereţe cu credinţa creştinească, i-a crescut în frica lui Dumnezeu. Fericitul Evzoic, preotul, i-a creştinat prin baia Sfîntului Botez şi i-a învăţat dumnezeieştile cărţi. După aceea, au venit la creşterea învăţăturii, au fost număraţi în rînduiala ostăşească şi slujeau cu trupul împăratului Persiei, iar cu duhul slujeau Împăratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, păzind sfintele Lui porunci şi plăcînd Lui cu toate lucrurile cele bune.

Deci, au fost trimişi de împăratul lor la Iulian Paravatul, împăratul grecesc, pentru întărirea păcii. Împăratul Iulian i-a primit întîi cu cinste şi le-a arătat lor multa sa milă, dîndu-se ca un prieten iubit către ei. Apoi, înştiinţîndu-se că sînt creştini, s-a umplut de mînie şi, împotriva obiceiurilor şi legilor celor de obşte tuturor popoarelor, pe aceşti trimişi la dînsul de către împăratul Persiei, muncindu-i pentru credinţa lor cea întru Hristos, i-a pierdut. Muncirea lor a fost astfel: Împăratul cel fărădelege a voit să meargă în Bitinia la un loc oarecare, ce se numea Orghia Trigon, unde avea să săvîrşească un praznic necurat şi diavolesc. Deci, a mers cu corabia din Constantinopol la Calcedon şi, ajungînd la locul cel zis, a început cu toată mulţimea poporului elinesc, care se adunase acolo, a săvîrşi acea necurată prăznuire, închinîndu-se idolilor, aducîndu-le jertfe fără de număr şi făcînd ospeţe mari cu dănţuiri, cu timpane şi cu tot felul de instrumente muzicale, săvîrşind multe lucruri urîte şi fărădelegi în cinstea pierzătorilor zei. Iar robii lui Hristos, Manuil, Savel şi Ismail, care erau acolo cu împăratul, nevoind nici măcar să privească la acea prăznuire urîtă de Dumnezeu, s-au depărtat deosebi.

Deci, stînd ei la o parte, plîngeau şi se tînguiau pentru înşelarea şi rătăcirea unui atît de mare popor şi se rugau lui Hristos Dumnezeu, ca să-i poată păzi pe ei de împărtăşirea necurăţiei închinătorilor de idoli; asemenea se rugau şi pentru cei rătăciţi, ca să-i aducă şi pe ei Dumnezeu la cunoştinţa adevărului. "Nu lăsa, Doamne - ziceau ei -, să petreacă poporul acesta întru atîta adînc de răutăţi şi nu lăsa zidirea Ta cea căzută să piară întru aşa nebunie, căci se par a fi mai nesocotitori decît pietrele şi lemnele care se cinstesc de dînşii. Pentru că acelea, fiind făpturi neînsufleţite, nimic nu ştiu din cele ce li se fac lor; iar aceştia, cinstindu-se de Tine cu suflet înţelegător, cu chipul şi asemănarea Ta, nu ştiu şi nici nu înţeleg ce fac şi pe cine cinstesc în locul lui Dumnezeu, ci umblă întru întuneric, rătăcesc şi merg la veşnica pierzare".

Astfel stînd şi plîngînd sfinţii la acel loc deosebit, împăratul a privit spre cei ce jertfeau şi se ospătau cu dînsul; iar pe trimişii cei din Persia, nevăzîndu-i lîngă el, a poruncit să-i caute şi să-i aducă acolo, ca să se veselească împreună cu dînsul.

Continut recent

Comentarii recente