Sfantul Teofil, Iconomul Bisericii

PrintPrint

Nu cu multă vreme înainte de năvălirea oştirilor persane, în a doua eparhie a Ciliciei, în cetatea ce se numea Adam, era un econom în biserica cea sobornicească de scaun arhieresc a acelei cetăţi, cu numele Teofil. Acela era bărbat foarte îmbunătăţit şi sfînt cu viaţa. El rînduia cu înţelepciune toate averile bisericeşti şi îndrepta toate lucrurile cu dreptate după Dumnezeu. Deci, el era pentru acel arhiereu ca o lumină a ochiului care priveşte spre toate şi ca o dreaptă care pe toate le îndreptează. Pentru aceea era foarte iubit de arhiereu; dar nu numai de el, ci de tot clerul şi de poporul acelei cetăţi pentru multele lui bunătăţi. De vreme ce el era tată al sărmanilor, hrănitorul văduvelor, îndurat dătător al scăpătaţilor, folositor al năpăstuiţilor, ajutător celor fără de ajutor, şi nu era cineva pe care să nu-l fi mîngîiat cu cuvîntul şi cu fapta. Pentru aceea, toţi îl cinsteau ca pe un părinte şi-i mulţumeau ca unui făcător de bine, fericindu-l cu multe laude.

Dar după ce episcopul acelei cetăţi, cu voia lui Dumnezeu, s-a mutat din această viaţă vremelnică, tot poporul acelei cetăţi, numit cu numele lui Hristos, de la cei mai mari pînă la cei mai mici, au ales ca episcop al lor pe Teofil, din dragostea cea adevărată către el, după Hristos. De vreme ce el avea multă milostivire către toţi şi viaţă curată şi neprihănită, poporul a făcut cunoscută mitropolitului Ciliciei alegerea lor şi au trimis-o cu oameni cinstiţi. Acela, citind scrisoarea lor, îndată s-a învoit la cererea lor, fiindcă el însuşi îl ştia pe Teofil bărbat îmbunătăţit şi plăcut lui Dumnezeu şi iscusit în ocîrmuirea bisericească. Mitropolitul a trimis să-l cheme la sine, ca să-l pună episcop al bisericii Adamului. Însă Teofil, luînd scrisoarea mitropolitului şi citind-o, nu voia să meargă la dînsul, pentru că se lepăda de rînduiala arhierească.

Atunci tot clerul şi toţi cetăţenii stăruiau cu multe rugăciuni, poftindu-l cu multe lacrimi să fie episcopul lor, dar n-au sporit cu nimic. Apoi ei au scris mitropolitului să-l pună pe Teofil episcop chiar fără voia sa. Deci, mitropolitul trimiţînd la el o poruncă a sa, l-a adus la sine - deşi nu voia -, şi, văzîndu-l s-a bucurat şi l-a primit cu dragoste, voind să-l sfinţească episcop. Dar Teofil, căzînd cu faţa la pămînt înaintea picioarelor arhiereului, îl ruga cu lacrimi să nu pună asupra lui acel jug, zicînd: "Nu sînt vrednic de rînduiala episcopiei, căci eu ştiu păcatele mele".

După ce a stat mult la picioarele arhiereului, plîngînd şi rugîndu-se să fie liber, arhiereul i-a dat vreme de trei zile să se gîndească pentru ca, socotindu-se, să voiască a primi rînduiala episcopiei, netrecînd cu vederea rugămintea poporului care dorea cu osîrdie, să-l aibă păstor. După cele trei zile, mitropolitul a început iarăşi a îndemna şi a ruga pe Teofil să primească rînduiala arhierească, lăudînd curăţia vieţii lui şi iscusinţa rînduielii, numindu-l vrednic de o rînduială ca aceea. Dar el, căzînd iarăşi la picioarele arhiereului, vărsa multe lacrimi şi striga: "Nu sînt vrednic de episcopie!" Apoi mitropolitul, văzînd pe Teofil neînduplecat, lepădîndu-se şi

Continut recent

Comentarii recente