Arhimandrit Teofilact Murgoci

PrintPrint
Fotografie: 
Arhimandrit Teofilact Murgoci
BIOGRAFIE:
La data de 23 ianuarie 1929, Murgoci Dumitru şi Constanţa din comuna Umbrăreşti, satul Salcia, judeţul Galaţi, au primit de la Dumnezeu un odor de mare preţ, un prunc ce avea să se cheme Teodor. Aceştia şi-au crescut copii în căldura Dreptei Credinţe, în strânsă legătură cu Hristos, Dumnezeul-Om. Acest fapt a născut în sufletul lui Teodor dorul după slujirea Lui Hristos, după urmarea paşilor Săi, după lupta împotriva potrivnicilor sufletelor noastre. Astfel, la vârsta fragedă de 17 ani, după ce a isprăvit lucrările agricole ale familiei sale, Teodor îl înştiinţează pe tatăl său că are de gând să părăsească viaţa cea din lume şi să se sălăşluiască la viaţa cea monahicească.
Ne mărturisea părintele Teofilact, astfel: “Cănd aveam 17 ani, după ce a terminat lucrul de la câmp, m-am apropiat de tata, şi i-am zis: eu ma duc la mănăstire! La care el, deşi nu-l mai văzusem niciodată cu ochii lăcrimând, a început a plânge şi mi-a dat binecuvântarea sa părintească să mă duc unde mă chema Hristos”. Astfel, la vârsta de 17 ani, Teodor intră în viaţa mănăstirească, la Mănăstirea Copăceni, judeţul Ilfov.
Iarăşi ne mărturisea părintele, zicând: “Când am ajuns la căteva sute de metri de Mănăstire, şi am zărit-o, m-am umplut de veselie duhovnicească şi am trecut râul înnotând”.
 
Contidua:”După ce am ajuns în curtea mănăstirii, am intrat în Biserică şi am început să plâng la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Eram foarte fericit. Văzusem o Biserică adevărată, o Biserică a Dreptei Credinţe. Şi cu toate că era numai un început de construcţie a Bisericii, totuţi, eram foarte fericit pentru că nu văzusem prea des Biserici Ortodoxe!”
În luminata zi a Sfintei Învieri (6 aprilie 1949) tânărul Teodor a fost primit chinov (frate) în viaţa monahicească. La scurt timp după aceasta a fost nevoit să meargă în armată. În anul 1955, an în care IPS. Galaction devenea prim-arhiereu al Mitropoliei Slătioara, Teodor, terminând stagiul militar, se întoarce în mănăstirea Copăceni. Tot în acelaşi an a fost tuns ca Monah, primind numele Sfântului Teofilact Mărturisitorul, al cărui următor întru nevoinţă a şi devenit prin propria-i viaţă.
După o lungă perioadă de osteneală în viaţa mănăstirească de la Copăceni, monahul Teofilact află de Mănăstirea Slătioara, unde se stabileşte şi el, devenind ucenic al părintelui Silvestru Onofrei, cel ce avea să devină cel de-al treilea mitropolit al Bisericii Ortodoxe Tradiţionale din România. Împreună cu acesta, Monahul Teofilact Murgoci face numeroase vizite misionare, contribuind la unitatea bisericească a comunităţilor ortodoxe tradiţionale de credincioşi din judeţul Galaţi.
În anul 1963 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1967 ieromonah, chiar în zioa de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, de către Î.P.S. Silvestru Onofrei, la Biserica cu hramul “Schimbarea la Faţă” a Mănăstirii Slătioara, primind pentru păstorire duhovnicească Biserica Ortodoxă Tradiţională din satul său natal – Salcia, unde funcţionează ca Paroh până în anul 1980. Din nefericire, în această perioadă a fost arestat şi condamnat la închisoare în anii 1970 şi 1072, de către regimul dictatorial comunist.
Părintele Teofilact a fost avansat la treapta de Arhimandrit, de către duhovnicul său – Mitropolitul Silvestru- în anul 1972.
În anii 1989 şi 1991 a vizitat Ţara Sfântă împreună cu P.S. Episcopi Ghenadie Gheorghe şi Vlasie Mogârzan. În Israel a vizitat pe Sanctitatea sa Diodor, Patriarhul Ierusalimului, de care s-a ataşat foarte mult, devenind buni prieteni şi fraţi întru Hristos, prin comuniunea liturgică.
În viaţa sa pământească, Părintele Teofilact, a făcut mari fapte care au rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Tradiţionale din România (titulatura de la vremea aceea). Una dintre cele mai mari fapte ale sale este contribuirea la ctitorirea Bisericii Ortodoxe din satul Salcia, judeţul Galaţi. Cu toate acestea, de neuitat este ctitoriea sa, Mănăstirea “Sfânta Treime” din municipiul Galaţi, pe care Părintele Teofilact a construit-o împreună cu ortodocşii din Tulcea, Brăila şi Galaţi. Mănăstirea este un adevărat izvor de căldură duhovnicească, un loc de meditaţie sufletească.
În perioada de păstorire a părintelui Teofilact (1991 – 2007), Muntenia a înflorit foarte mult Duhovniceşte. Astfel, au fost ctitorite Biserici la Ianca şi Chiţcani din judeţul Brăila, la Cuca şi Lieşti din judeţul Galaţi. Tot în perioada de păstorire (ca arhimandrit) a părintelui Teofilact a fost ctitorită Mănăstirea “Sfânta Cruce” din staţiunea “Lacu Sărat” Brăila – mănăstire de maici.
În anul 2001 părintele Teofilact a fost tuns întru Schima cea Mare, de către Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie Mogârzan.
După tunderea în Schima Mare, Arhimandritul Teofilact a devenit mult mai mare ascetic, postitor şi luptătăr contra păcatelor, îmbinând viaţa trupească cu viaţa duhovnicească spre slava şi slujirea Lui Dumnezeu. Acest fapt a atras mulţime de credincioşi la pieptul Sfinţiei sale, credincioşi pe care i-a povăţuit la lucrarea virtuţilor şi a împlinirii poruncilor până în ultima clipă a vieţii sale.
Începând din anul 2003, sănătatea părintelui Teofilacr s-a înrăutăţit astfel încât în anul 2007, la Slujba de Bobotează, părintele Teofilact avea să slujească şi să predice pentru ultima dată. Din acel moment nu la-m mai auzit predicând, nu l-am mai văzut ieşind în faţa uşilor împărăteşti să ne aline tristeţea şi durerea din sufletele cele mult chinuite de patimi. Ne predica frumos părintele Arhimandrit Kiprian, unul dintre cei mai buni grăitori al Bisericii Ortodoxe de Răsărit; dar, lipsa hranei duhovniceşti şi suferinţa după cuvântul Părintelui Teofilact nimeni nu putea să ne-o acopere. Era un adevărat model, un mare cuvios şi drept păstor. Cuvintele sale aduna oameni din multe zone ale ţării. La slujba Sfântului Vasile, din anul 2007, am avut plăcerea să întâlnesc persoane din Timişoara, din Suceava, din Bucureşti şi din alte zone depărtate ale ţării, oameni care venise să-l asculte pe părintele Teofilact, să-i vadă lumina feţei, să-i simtă căldura părintească. Acea seară era desprinsă din cartea de basme. Cerul era înviorat de prezenţa fulgilor de nea care cădeau ca nişte lacrimi triste. Avea să fie ultimul an-nou alături de Părintele Teofilact. A predicat frumos, a lăcrimat în timpul predicii şi ne-a îndemnat cu lacrimi să ne rugăm neâncetat la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, la ultima noastră şansă de mântuire.
La 21 septembrie 2007, părintele Teofilact s-a mutat din viaţa aceasta la cea veşnică, aflându-se cu trupul şi cu sufletul în Mănăstirea “Sfânta Cruce” din Brăila. Acesta era şi visul său cel mai de pe urmă… Important este că ne-a rămas un model în minte, un model pe care oricât de reci la inimă am fi, tot îl urmăm cu voia liberă, cu lacrimă dulce pe obraz.
PreaCuviosul Părinte Arhimandrit Schimnic Teofilact Murgoci ne va rămâne în amintire până ce trupurile ni se vor da pământului celui din care am fost făcuţi…
 
VEŞNICA LUI POMENIRE!

Comentarii recente