Cuviosul Alexandru, Intaiul incepator al Manastirii Neadormitilor

PrintPrint

 

Cuviosul părintele nostru Alexandru era de neam din părţile Asiei. Cînd era tînăr, a plecat la Constantinopol, pentru a învăţa gramatica. Astfel a învăţat înţelegerea cărţii din destul şi s-a făcut desăvîrşit în filosofia cea din afară. Făcîndu-se bărbat desăvîrşit cu vîrsta, s-a rînduit în oaste, iar după un timp a fost făcut comandant al oştilor. El iubea cărţile şi, cînd îi prisosea timp de la celelalte lucrări, se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştii Scripturi; pentru că era bărbat cinstit cu viaţa, îmbunătăţit, statornic şi temător de Dumnezeu, se împodobise cu întreaga înţelepciune şi cu înfrînarea.

Citind Aşezămîntul cel Vechi şi cel Nou, s-a adîncit cu mintea în cuvintele Sfintei Evanghelii, în ceea ce s-a zis cu preacurata gură a Domnului Hristos: De voieşti să fii desăvîrşit, vinde averile tale şi le dă săracilor, şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-Mi . Aceste cuvinte ale lui Hristos socotindu-le în mintea sa şi crezîndu-le fără îndoială, a început a-şi vinde averile sale cele multe, ce le avea după vrednicia dregătoriei sale, şi a le împărţi săracilor şi scăpătaţilor. Pentru aceasta, el avea gînd neschimbat, ca să se lepede de lume şi să se facă următor lui Hristos.

Auzind el că în Siria este rînduială a unor sfinţi bărbaţi în obşte, a căror viaţă era slăvită, a dorit să meargă acolo. Deci, lepădîndu-şi dregătoria sa, şi-a lăsat prietenii, casa, slugile şi toată grija vieţii şi s-a dus în Siria. El a mers la o viaţă de obşte, în care era un părinte cuvios, cu numele Ilie. Pe acela l-a rugat ca să-l primească şi pe el în rînduiala călugărească şi în numărul fraţilor. Deci, fiind el primit în ceata monahilor, a vieţuit în această viaţă de obşte patru ani, săvîrşind slujbele poruncite cu sîrguinţă. El, deprinzîndu-se cu nevoinţele cele pustniceşti, se silea ziua şi noaptea la rugăciuni şi la citirea cărţilor sfinte; dar, mai cu seamă se învăţa la înţelegerea cuvintelor Psaltirii, ca să poată şti puterea fiecărui stih. De aceea, întreba pe cei iscusiţi, se îndulcea cu inima şi se umilea cu duhul, rugîndu-se cu dinadinsul lui Dumnezeu, ca să i se dea de sus înţelegerea tainelor celor neştiute din dumnezeiasca Scriptură, lucru care l-a şi cîştigat cu darul Duhului Sfînt.

Văzînd prin toate vieţile cele de obşte grija cea multă şi de prisos care se făcea de către fraţi pentru hrană şi haine, îşi aducea aminte de cuvintele lui Hristos din Evanghelie, Care porunceşte a nu se îngriji de mîncare, de băutură, de îmbrăcăminte şi de cele de mîine, de vreme ce oamenii sînt mai de preţ decît păsările şi iarba din ţarine. Dacă Dumnezeu, Purtătorul de grijă al tuturor, hrăneşte păsările şi ţarina o îmbracă cu iarbă, cu cît mai vîrtos pe oamenii care slujesc Lui, este puternic a-i hrăni şi a-i îmbrăca, numai de ar căuta mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi apoi toate se vor adăuga lor.

Odată, luînd Evanghelia pe care o avea la el, s-a dus la Părintele Ilie şi a zis către dînsul: "Părinte, sînt adevărate toate cele scrise în

Pagini

Comentarii recente