Cuviosul Alexandru, Intaiul incepator al Manastirii Neadormitilor: Page 6din14

PrintPrint

Ravul cu tovarăşii săi, fiind flămînzi, se gîndeau ce vor mînca.

Sfîrşindu-şi sfîntul rugăciunea, a văzut venind spre dînşii un sătean oarecare, simplu, ce ducea un dobitoc încărcat cu sarcini mari atîrnînd de amîndouă părţile, în care erau pîini curate şi calde, şi alte mîncări de saduri şi grădini. Cuviosul a zis către Ravul: "Primiţi această hrană şi nu fiţi necredincioşi, ci credincioşi". Atunci ei cu bucurie primind acelea, Ravul cu prietenii săi au zis: "De unde a venit omul acesta în pustie cu astfel de hrană? Pentru că noi, mergînd toată ziua, abia am ajuns aici. Deci, se cădea lui ca, sculîndu-se la miezul nopţii, să iasă din casă ca să ajungă în ceasul acesta aici. Măcar să fi ieşit şi la miezul nopţii, apoi cum aceste pîini se află calde, ca şi cum s-ar fi scos din cuptor tocmai acum?"

Astfel minunîndu-se, a întrebat pe omul acela: "De unde eşti şi cine te-a trimis aici?" Iar omul a zis: "Stăpînul meu v-a trimis vouă acestea, ca să nu fiţi flămînzi". Cînd voia să mai zică ceva acelui om, acela şi cu dobitocul îndată s-au făcut nevăzuţi, pentru că cel ce se arătase în chip de om simplu era îngerul lui Dumnezeu. Atunci ei s-au minunat cu spaimă şi au crezut cuvintelor cuviosului şi mai ales ale Evangheliei lui Hristos, ca să nu se îngrijească cei ce slujesc Domnului, ci să se lase la purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Închinîndu-se ei lui Dumnezeu cu mulţumire, au mîncat şi au rămas acolo, iar a doua zi s-au întors în cetate.

Din această minune se poate cunoaşte cu ce s-a hrănit Cuviosul Alexandru şapte ani în pustie, petrecînd fără nici o grijă pămîntească pentru sine. Prin acea minune, Ravul, mai-marele cetăţii, întărindu-se bine şi vrînd ca în toată liniştea să se îndeletnicească în gîndirea către Dumnezeu, şi-a lăsat mai întîi dregătoria începătoriei sale, apoi a început a-şi vinde averile şi a le împărţi săracilor, cu învoirea femeii şi a fiicei sale - căci fii nu avea -, cărora le-a împărţit spre chiverniseală destulă avere.

Deci, acea femeie cu fiica sa au zidit o mînăstire şi au slujit într-însa lui Dumnezeu cu toată inima, Căruia bine I-au plăcut; iar Ravul, împărţind toate ale sale şi liberînd robii săi, s-a dus în pustie. După cîţiva ani a fost luat din pustie la Episcopia cetăţii Edesei şi a petrecut mulţi ani în arhierie, luminînd turma sa ca o lumină. Dar să ne întoarcem la povestirea cea despre Cuviosul Alexandru.

Cetatea pe care Sfîntul Alexandru a luminat-o cu sfînta credinţă, văzînd-o înflorind şi sporind în darul Domnului, se înveselea cu duhul, dar dorinţa inimii Cuviosului îl trăgea în pustie. Poporul voia să-l aibă ca episcop, şi cu multă rugăminte îl supărau de aceasta. Apoi el, voind să se ducă în taină de la ei, poporul îl păzea la porţile cetăţii ziua şi noaptea, nevrînd să lase să plece de la ei pe părintele şi învăţătorul lor. Deci, cu coşniţa - ca altădată Sfîntul Apostol Pavel - a fost lăsat noaptea peste zid, de nişte ucenici ai

Comentarii recente