Cuviosul Alexandru, Intaiul incepator al Manastirii Neadormitilor: Page 7din14

PrintPrint

săi şi s-a dus la liniştea pustiei cea dorită lui.

Mergînd el prin pustie două zile, a nimerit într-o locuinţă tîlhărească şi, prinzîndu-l tîlharii, l-au dus la mai-marele lor. Cuviosul, cu cuvintele sale cele insuflate de Dumnezeu, a îmblînzit nu numai sălbăticia sa cea cu nărav de fiară, ci şi asprimea cea împietrită a inimii lui a sfărîmat-o prin umilinţă. Deci, l-a făcut să creadă în Hristos şi astfel în puţine zile l-a luminat cu Sfîntul Botez. După aceea, cuviosul l-a întrebat: "Ce lucru ai cerut în mintea ta de la Dumnezeu înaintea botezului?" Acela a răspuns: "Am cerut ca, după spălarea păcatelor prin sfînta scăldătoare, Dumnezeu să-mi ia îndată sufletul". Sfîntul a zis: "Va fi ţie ceea ce ai cerut".

Opt zile după Sfîntul Botez, noul încreştinat, spălînd bine păcatele sale, nu numai prin baia sfintei scăldători, ci şi cu multele lacrimi ale pocăinţei celei adevărate, s-a mutat către Domnul. Ceilalţi tîlhari, văzînd aceasta, s-au apropiat de sfînta credinţă şi s-au botezat. Ei au luat aspră pocăinţă asupra lor şi nu după multă vreme, acea locuinţă tîlhărească s-a făcut mînăstire; căci acei tîlhari, lepădîndu-se de lume, s-au făcut monahi aleşi. Cuviosul, petrecînd cu ei multă vreme şi aşezîndu-le rînduieli monahiceşti, punîndu-le egumen iscusit şi sărutîndu-i întru Domnul, s-a dus în cea mai adîncă pustie, bucurîndu-se cu duhul pentru mîntuirea sufletelor omeneşti.

Mergînd el două zile, a ajuns la rîul Eufratului şi, trecîndu-l, a găsit aşezat undeva pe pămînt un vas mare, deşert şi s-a sălăşluit într-însul. Deci, ziua umbla prin munţi şi prin văile pustiului, iar noaptea venea în vasul acela, dar cu ce se hrănea, nu este de trebuinţă a întreba, cînd şi lui Ravul, cum şi pentru tovarăşii lui - precum s-a zis -, le-a cerut de la Dumnezeu pîine în pustie. Vieţuind el acolo multă vreme, au început a veni la dînsul mulţi fraţi, trimiţîndu-i Dumnezeu, şi a se sălăşlui lîngă dînsul, vrînd să fie următori vieţii lui celei asemenea cu îngerii. Petrecerea cuviosului în acel loc a fost de 20 de ani, timp în care s-a făcut acolo, lîngă Eufrat, o viaţă de obşte mare, prin venirea unei mulţimi de fraţi, numărînd ca la patru.

Aceştia erau de diferite naţiuni: greci, romani, sirieni şi egipteni. Dumnezeu, adunînd atît de mare turmă, a încredinţat-o păstorului celui bun, Cuviosului Alexandru. Şi mai de mirare este că nu cu multă purtare de grijă de hrană şi îmbrăcăminte, la o atît de mare adunare, în toate zilele era îndestulare de cele de trebuinţă. Cele ce rămîneau, nu se păstrau pe a doua zi, ci toate le împărţeau săracilor şi străinilor care veneau; pentru că Domnul, prin purtarea Sa de grijă, în toate zilele trimitea hrană robilor Săi. Acolo, mai întîi s-a aşezat noua rînduială a neadormiţilor, care n-a fost mai înainte niciodată, căci, Cuviosul Alexandru a aşezat, ca de şapte ori în zi şi în noapte, să se meargă la biserică pentru lauda lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfîntului Prooroc David, care zice: De şapte ori în zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale .

Apoi, gîndind şi socotind în sine acest

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente