Cuviosul Alexandru, Intaiul incepator al Manastirii Neadormitilor: Page 9din14

PrintPrint

cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce... , zicea în sine: este de trebuinţă a se îngriji nu numai pentru mîntuirea sa, dar şi pentru mîntuirea altora şi mai ales pentru întoarcerea celor necredincioşi. Dar, deoarece în acea vreme erau încă mulţi închinători la idoli prin acele părţi, s-a gîndit să trimită pe unii din fraţi la propovăduirea lui Hristos. Deci, a ales pentru acea slujbă şaptezeci de fraţi, dintre cei mai iscusiţi şi mai fierbinţi în credinţă, după numărul ucenicilor lui Hristos, despre care scrie Sfîntul Evanghelist Luca: Domnul a ales şi alţi şaptezeci, şi i-a trimis cîte doi înaintea feţei Sale, în toată cetatea şi locul . Cuviosul Alexandru, următorul lui Hristos, rînduind tot atîţia ucenici pentru propovăduirea credinţei şi rugîndu-se pentru dînşii, i-a trimis cîte doi prin toate locuinţele cele dimprejur ale închinătorilor de idoli. Deci, le-a ajutat darul lui Dumnezeu şi rugăciunile cuviosului părinte, căci nu le-au fost în deşert ostenelile lor; deoarece pe mulţi din elini i-au adus la Hristos.

După săvîrşirea celor 20 de ani de petrecere lîngă rîul Eufrat, Cuviosul Alexandru, văzînd că se rînduise bine viaţa sa de obşte şi se întărise rînduiala Neadormiţilor şi toate aşezămintele vieţii pustniceşti, se veselea cu duhul; pentru aceea a mulţumit foarte mult lui Dumnezeu. El, avînd în inimă mare rîvnă şi dorinţă pentru mîntuirea sufletelor omeneşti, s-a gîndit să iasă spre hotarele Persiei, unde se înmulţise păgînătatea elinească. Deci, şi-a ales o sută cincizeci de fraţi, pe care i-a luat cu dînsul la drum, iar pe ceilalţi i-a încredinţat unui stareţ iscusit, anume Trofim, făcîndu-l şi egumenul mînăstirii celei de obşte.

Apoi, dîndu-le pace şi binecuvîntare, a trecut rîul Eufrat cu fraţii pe care îi luase cu el şi a plecat pe drumul care ducea spre ţara şi pustia Persiei. Ei n-au luat nimic din cele de trebuinţă, decît numai cărţile sfinţilor; de vreme ce şi în cale pe unde mergeau, nu înceta a cînta cu fraţii cîntarea de psalmi ca şi în biserică, adică în cîte două cete, schimbîndu-se din ceas în ceas, ziua şi noaptea. El, voind să ispitească răbdarea fraţilor săi, îi ducea prin pustie fără de hrană, poruncindu-le ca la vremea trebuincioasă să se hrănească numai cu poamele pădurii. Unii dintr-înşii, fiind nerăbdători, au început a cîrti între ei, precum de demult israelitenii au cîrtit împotriva lui Moise, zicînd: "Ne-a adus în pustia aceasta, ca să ne omoare cu foamea...". Deci, se gîndeau să se întoarcă la mînăstire în taină. Aceia erau treizeci la număr. Cuviosul, înţelegînd gîndurile lor prin dumnezeiasca descoperire, i-a mustrat ca pe nişte puţin credincioşi şi le-a poruncit să se întoarcă înapoi, iar către ceilalţi a zis cu glas mare: "Fraţilor, să mă credeţi, că astăzi ne va cerceta Dumnezeu cu hrană îndestulată şi va ruşina necredinţa voastră!"

Apropiindu-se ei de hotarele Persiei, au văzut într-însa cetăţi mici şi mari, zidite de împăraţii din Bizanţ, avînd într-însele străjeri împotriva năvălirii barbarilor. Cuviosul mergînd cu fraţii în pustie prin apropierea acelor cetăţi, cu dumnezeiască poruncă au ieşit înaintea lor mai marii oştilor, care se numeau

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente