Sfanta Mironosita si intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena: Page 6din8

PrintPrint

îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decît numai acelora, cărora voia şi cînd voia.

Fiind întrebată de Domnul: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi? Ea a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormîntul. Deci, a zis către Dînsul: Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu Îl voi lua! Acest răspuns către Domnul şi către înger, Maria Magdalena nu l-a făcut cu cugetare şi făţărnicie ca mai înainte, precum a făcut către ucenici; că acelora, ca unora ce nu ştiau, le-a răspuns, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormînt. Ci, după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormînt şi după ce n-au crezut că a înviat, de aceea s-a îndoit şi ea cu gîndul şi a pătimit aceasta, pentru că era foarte cucernică. Ea se încredea mai mult apostolilor, decît socotelii sale. Deci ea, fiind schimbată după aceea şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormînt de cineva, a răspuns aşa precum credea în socoteala sa.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, cunoscînd inima ei, a strigat către dînsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: Marie! Iar ea, cunoscîndu-i glasul, că a doua oară i se arăta, a căzut la picioarele Lui, ca şi la vederea cea dintîi; dar nu a primit-o cu aceiaşi bucurie, ca întîi, ci a îndepărtat-o de la El, zicînd: Nu te atinge de mine! Deci, mai întîi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; dar nici o vorbă n-a auzit de la Dînsul. Vezi, că de vreme ce n-a crezut cu adevărat, a îndepărtat-o Mîntuitorul, zicîndu-i: Nu te atinge de Mine!

Atunci, la întîia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decît cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o izgonea de la Dînsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbîndu-se după atîta încredinţare, a auzit: Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducîndu-i aminte de Părintele Cel ceresc. Domnul a încredinţat-o să nu-L socotească a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevăratului Dumnezeu şi Care S-a făcut om pentru noi. El a zis: Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru! Maria Magdalena, auzind şi văzînd acestea, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormînt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunînd că a văzut pe Domnul şi le-a spus ceea ce i-a zis Hristos. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormîntul Domnului, pe care a scris-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu şi care s-a

Comentarii recente