Cuviosii Parinti Isachie, Dalmat si Faust

PrintPrint

Viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a Cuviosului Isachie şi rîvna lui cea mare pentru buna credinţă, prin care a mustrat pe răucredinciosul împărat Valent, proorocindu-i pieirea lui, cum şi fericitul sfîrşit al acestui cuvios, s-a scris din destul la 30 mai. Cel ce voieşte să o afle, să citească acolo.

Cuviosul Dalmat, fiind în viaţă mirenească, a fost mai întîi ostaş în împărăţia lui Teodosie cel Mare, de care era foarte cinstit. Apoi, pentru Dumnezeu, a defăimat toate cele lumeşti şi, lăsîndu-şi femeia şi copiii, a luat cu dînsul numai pe un fiu al său cu numele Faust şi s-a dus la Cuviosul Isachie, care avea mînăstire în cetatea dinaintea Constantinopolului. El a fost tuns de dînsul în rînduiala monahicească împreună cu fiul său, şi trăiau amîndoi cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în pustniceştile osteneli. Dar, după ce Cuviosul Isachie a ajuns la adînci bătrîneţi şi se apropia de sfîrşit, a chemat pe fraţi şi, învăţîndu-i despre mîntuire, le-a pus egumen în locul său pe Cuviosul Dalmat, după al cărui nume mai pe urmă s-a numit şi mînăstirea aceea "a lui Dalmat".

Cuviosul Dalmat a fost hirotonit preot de către Atic, patriarhul Constantinopolului. El a postit atît de mult, încît petrecea fără hrană pînă la patruzeci de zile, biruind astfel, prin post şi rugăciuni, puterea diavolului. El s-a nevoit încă şi asupra diavolilor celor văzuţi, adică asupra ereticilor nestorieni care huleau pe Preasfînta Fecioară Maria, Maica Domnului, şi a fost mare ajutător Sfinţilor Părinţi la al treilea Sinod ecumenic, care s-a ţinut în Efes, în timpul împăratului Teodosie cel Mic. Cuviosul era foarte iubit de împărat şi de sfinţii părinţi care l-au pus arhimandrit în Mînăstirea Dalmatului. Plăcînd el lui Dumnezeu desăvîrşit, s-a mutat la Dînsul la adînci bătrîneţi. De asemenea şi fiul lui, Cuviosul Faust, străbătînd prin toată dumnezeiasca plăcere şi prin toată nevoinţa monahicească şi sfîrşind bine alergarea pustnicească, s-a mutat la veşnicile locaşuri şi s-a numărat cu cuvioşii părinţi în viaţa cea fără de moarte.

Comentarii recente