Sfantul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei

PrintPrint

 

Sfîntul Ioan a fost fiul lui Epifanie ighemonul, care era de neam din Cipru. El, fiind crescut din tinereţe cu bună învăţătură, avea înrădăcinată în inima sa frica de Dumnezeu, care îi era începutul înţelepciunii. Ajungînd în vîrstă, a fost silit de părinţii săi să-şi ia femeie cu care a şi avut copii. Nu după multă vreme s-a lipsit întîi de fii, apoi s-a desfăcut şi de legătura însoţirii; că mai întîi au murit fiii, iar după aceea s-a dus şi soţia pe urma lor. Aşa a voit Dumnezeu ca Ioan să se desfacă de robia trupească şi să primească viaţa duhovnicească.

Deci, fiind slobod, mulţumea lui Dumnezeu, Căruia, de atunci înainte, a început a-I sluji mai cu sîrguinţă şi fără împiedicare, îndeletnicindu-se necontenit cu rugăciunea şi cu toate lucrurile plăcute Lui; dar mai ales era milostiv către toţi cei ce sufereau de nevoi şi sărăcie. Deci, pentru nişte fapte bune ca acestea, l-a preamărit Dumnezeu între oameni, şi nu numai de către cei deopotrivă cu dînsul ci şi de împărat era cinstit şi slăvit. Iar cînd scaunul Patriarhiei de Alexandria era fără păstor, împăratul Iraclie, după rînduiala lui Dumnezeu, a înălţat pe acea treaptă pe Ioan, care, deşi nu voia, dar mai apoi s-a plecat a primi hirotonia şi s-a făcut păstor al Bisericii Alexandriei.

Începînd a paşte oile lui Hristos cele cuvîntătoare, mai întîi s-a sîrguit a-şi curăţi turma de eresuri, care atunci începuseră a se semăna de un oarecare Petru, ce se poreclea Fulon şi Cnafeiul, patriarh mincinos al Antiohiei. Acesta a îndrăznit a adăuga cuvinte de hulă la cîntarea cea întreit sfîntă, zicînd: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Care Te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi", ca şi cum ar fi pătimit Dumnezeirea în Domnul nostru Iisus Hristos.

Această hulă eretică înlăturînd-o Sfîntul Ioan, s-a întors spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi spre facerea de bine a oamenilor săraci şi scăpătaţi. Căci nu lăsa pe nimeni să plece de la dînsul deşert şi mîhnit, ci dădea milostenie tuturor celor ce aveau nevoie şi pe toţi cei întristaţi îi mîngîia nu numai cu cuvîntul, ci şi cu lucrul, pe cei flămînzi săturîndu-i, pe cei goi îmbrăcîndu-i, pe cei robiţi răscumpărîndu-i şi slobozindu-i, iar pentru cei bolnavi şi străini avînd purtare de grijă. Milostenia lui era ca un rîu ce curge neîncetat cu îndestulare şi pe toţi cei care aşteptau ajutor de la dînsul, nu-i depărta.

La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii şi le-a poruncit, zicînd: "Să umblaţi prin toată cetatea şi să-mi scrieţi pe domnii mei". Iar iconomii l-au întrebat: "Care sînt domnii tăi, stăpîne?" Răspuns-a patriarhul: "Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sînt domnii mei; pentru că ei pot să mă ducă la locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor spre mîntuire". Deci au mers iconomii şi au scris pe toţi săracii pe care i-au aflat prin uliţe şi prin bolniţe în număr de şapte mii şi cinci sute. Tuturor acestora, Sfîntul Ioan le-a rînduit ca să li se dea din averea bisericilor cîte

Pagini

Comentarii recente