Sfinții Mucenici Evstratie, Tespesie și Anatolie : Page 3din6

PrintPrint

"Cine a poruncit să lege pe aceşti tineri, căci eu ştiu că sînt prieteni ai zeului nostru?" Şi îndată a poruncit să-i dezlege, apoi a început a grăi către dînşii: "Spuneţi-mi fiecare din voi, cum vă cheamă, şi de ce neam sînteţi?" Iar Sfîntul Evstatie, ca frate mai mare, a răspuns, zicînd: "Numele nostru cel mai iubit şi mai slăvit este acesta că sîntem creştini, iar numele de la părinţi sînt acestea: pe mine mă cheamă Evstatie, iar pe fratele acesta al meu din dreapta îl cheamă Tespesie, iar pe acesta din stînga, Anatolie.

Sîntem fraţi după trup şi ne-am născut dintr-un tată şi dintr-o mamă. Tatăl nostru era de neam din Galatia, avînd treapta de preot creştin". Iar Maximian a întrebat: "Cine l-a făcut preot pe tatăl vostru?" Evstatie a răspuns: "Acela pe care nu de mult tu l-ai ucis fără dreptate, adică Antim, Sfîntul Episcop al cetăţii acesteia. Acela şi pe mine m-a hirotonit diacon, ca să slujesc preoţilor lui Dumnezeu cînd săvîrşesc preasfintele şi preacuratele Taine ale lui Hristos".

Împăratul a zis: "Încetează a mai grăi cele netrebnice, şi te închină împreună cu fraţii tăi, zeilor noştri; şi eu vă voi face pe voi cinstiţi şi slăviţi în palatele mele; iar de nu, apoi cu sabie vă voi pierde pe voi". Dar sfinţii, cu un glas au răspuns, zicînd: "Fă ceea ce voieşti, sîntem creştini şi numai Unuia Dumnezeu ne închinăm, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, şi Fiului Său, Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfîntului şi de viaţă făcătorului Său Duh, iar idolilor voştri necuraţi şi urîţi, nu ne vom închina niciodată".

Atunci mîniindu-se Maximian, a poruncit să-l întindă pe pămînt şi să-l bată cu toiege. Şi fiind bătuţi sfinţii multă vreme, şi-au ridicat glasurile lor, grăind către Dumnezeu aşa: "Slavă Ţie, Doamne, că ne-am învrednicit a fi bătuţi pentru numele Tău cel Sfînt". Iar Sfîntul Evstatie, adăugînd, a zis: De multe ori s-au luptat cu mine vrăjmaşii din tinereţile mele şi nu m-au biruit; peste spatele meu au bătut păcătoşii îndelungat-au fărădelegea lor; ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru".

După ce sfinţii au fost bătuţi tare, tiranul a poruncit armaşilor să înceteze din bătaie şi a zis către mucenici: "O, nenorociţilor! Pînă cînd veţi pătimi aşa chinuri? Jertfiţi zeilor şi nu vă pierdeţi pe voi în zadar, crezînd într-un om care asemenea a fost bătut şi a murit cu moarte de ocară". Iar sfinţii au răspuns: "Să nu fie nouă a ne lepăda de Mîntuitorul Hristos, pe Care L-am cunoscut a fi Dumnezeu adevărat, deşi a pătimit pe Cruce pentru mîntuirea noastră". Atunci a poruncit chinuitorul să-i ducă în temniţă şi să le lege în obezi picioarele şi să nu le dea nici mîncare, nici băutură, ca astfel să fie biruiţi cu legăturile, cu foamea şi cu setea.

Şezînd sfinţii în temniţă, la miezul nopţii a strălucit o lumină. Şi, arătîndu-se îngerul Domnului, i-a dezlegat din legături şi i-a făcut pe dînşii sănătoşi, dîndu-le mană cerească să mănînce. Apoi le-a zis: "Nevoiţi-vă cu nevoinţă bună pentru Hristos, căci eu nu mă voi depărta de voi întru toate

Comentarii recente