Cuviosul Părinte Grigorie Decapolitul, ale cărui moaște se află la Sfânta Mănăstire Bistrița-Vîlcea : Page 18din23

anume Ioan, bărbat cucernic şi împodobit cu tot felul de fapte bune, ne-a povestit multe fapte folositoare de suflet, între care şi următoarea: "Ieşind noi din chilie, într-o dimineaţă, ca să mergem undeva, pentru oarecare treabă, şi mergînd pe cale, mi s-a întîmplat de m-am depărtat de Cuviosul şi de fraţii cu care eram, şi m-am rătăcit; apoi căutînd pe Cuviosul prin multe locuri, nu l-am aflat nicidecum. Într-al şaselea ceas din zi, umblînd şi căutîndu-l şi uitîndu-mă înapoi, am văzut pe Cuviosul venind după mine.

Iar cînd am zis: "Iată-l pe părintele!", el îndată s-a făcut nevăzut ochilor mei. Şi abia după trei zile întorcîndu-mă, am venit la Cuviosul şi i-am zis: "Părinte, dar nu te-ai arătat mie alaltăieri în cutare loc?" Iar el, smerindu-se, voia să ascundă cele ce s-au întîmplat, însă în urmă, fiind silit de mine, mi-a spus acestea: "Într-adevăr, în ziua aceea mergeam cu tine pe cale, fiule, pînă te-ai dus în cutare sat; atunci m-am despărţit de tine precum şi tu singur ştii".

Însă şi Simeon, despre care am pomenit de multe ori, ne-a povestit astfel, zicînd: "Că de multe ori am stat în biserică şi mi s-a arătat Cuviosul, cîntînd împreună cu mine, şi îndată se făcea nevăzut din calea mea. Însă după puţină vreme iarăşi mi se arăta, stînd în acelaşi loc unde stătea şi altădată.

Un om, fiind cuprins de răceală, se ruga Cuviosului ca să-l scape de acea neputinţă, însă dînsul nu voia. Iar bolnavul, aflînd vreme potrivită, cînd s-a sculat Cuviosul de pe cinstitul său aşternut, atunci îndată s-a culcat acolo bolnavul cu mare credinţă. Cuviosul, venind şi găsindu-l culcat în aşternutul său, voia să-l izgonească. Dar el a zis către dînsul: "Nu mă voi scula, pînă nu mă voi face sănătos!" Atunci, atingîndu-se Cuviosul cu mîna de cel bolnav, îndată s-a izbăvit de acea boală, sculîndu-se sănătos.

Un cuvios care petrecea pe un stîlp, trimiţînd odată pe ucenicul său la ascultare, vrăjmaşul, urîtorul mîntuirii oamenilor şi pierzătorul, a meşteşugit şi a adus o femeie să slujească stîlpnicului aceluia, pînă cînd îi va veni ucenicul, zicînd că este cunoscută şi rudenie a ucenicului. Deci zăbovind ucenicul într-acea ascultare şi petrecînd ea multă vreme lîngă stîlpnicul şi slujindu-l, aşteptînd venirea lui, semănătorul de neghini a început a aprinde în trupul stîlpnicului dorinţă necinstită. Fiind şi femeia aprinsă de aceeaşi dorinţă, se silea să se suie la stîlpnic, ca să se înfăptuiască fărădelegea şi să se nască păcatul.

Cunoscînd-o aceasta Cuviosul, cu darul lui Dumnezeu, a înţeles că trebuie să alerge acum să ajute fratelui său, în vremea nevoinţei, după cuvintele înţeleptului, care zice: "Fraţii întru nevoi, de bună treabă să fie", şi "Frate pe frate ajutînd, sînt ca o cetate nebiruită"; deci, dacă nu se va grăbi a scoate pe fratele din gura vicleanului, îndată se va face robul celui străin şi de mare bucurie diavolilor. Şi deşi era foarte slab cu trupul, îndată luîndu-şi toiagul, s-a dus acolo şi a gonit pe femeie cu mare ruşine. Iar pe stîlpnic, dojenindu-l şi mult învăţîndu-l pentru folosul sufletului, şi întărindu-l, l-a lăsat în